Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO: Cântărețul britanic George Michael a murit

VIDEO: Cântărețul britanic George Michael a murit

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 decembrie 2016, 05:49

Cântărețul și compozitorul George Michael, care a avut numeroase hit-uri cu grupul Wham în anii 1980 și mai târziu ca artist solo, a murit la vârsta de 53 de ani, transmit luni agențiile internaționale de presă, care îl citează pe agentul său.

„Cu mare tristețe, confirmăm că fiul nostru iubit, frate și prieten, George, a murit în pace în casa sa, de Crăciun”, a anunțat duminică agentul artistului, într-un comunicat citat de DPA.

Starul pop britanic, al cărui nume real era Georgios Kyriacos Panayiotou, a vândut mai mult de 100 de milioane de albume de-a lungul unei cariere care s-a întins pe aproape patru decenii, primul său album solo „Faith”, din 1987, fiind vândut în 20 de milioane de discuri și ocupând prima poziție în topuri, notează și AFP, care amintește și de succese ale artistului precum „Faith” sau ‘Careless Whisper’.

Faima sa a crescut ca membru al duo-ului Wham!, cunoscut pentru hit-urile sale ‘Club Tropicana’ și ‘Last Christmas.’

George Michael a decedat duminică la locuința sa din Goring, comitatul Oxfordshire, la vest de Londra, transmit EFE și AFP, citând BBC, care arată că moartea sa nu este considerată suspectă de poliția britanică.

„Sunt profund șocat. Am pierdut un prieten drag, cel mai amabil și generos suflet și un artist strălucit. Gândurile mele se îndreaptă spre familia sa și toți fanii săi”, a reacționat, pe Instagram, cântărețul britanic Elton John, citat de AFP.

George Michael a supraviețuit unei pneumonii la sfârșitul lui 2011. France Presse amintește că starea sa necesitase îngrijiri intensive din cauza severității unei infecții cu pneumococ.

„Aceasta a fost literalmente cea mai rea lună din viața mea, dar am o șansă incredibilă, cu adevărat incredibilă, de a fi aici”, a declarat el atunci, după spitalizarea sa.

Retras în ultimii ani, George Michael pregătea un album cu producătorul britanic Naughty Boy. Popularitatea cântărețului a scăzut în anii 1990, dar a revenit în 2004 cu albumul „Patience”, care a ocupat primul loc de vânzări în Regatul Unit.

Interpretul lui ‘Careless Whisper’ a cunoscut în trecut diferite dificultăți legate de droguri și alcool. El a petrecut patru săptămâni în închisoare în 2010 după ce a intrat cu Range Rover-ul într-un magazin din nordul Londrei, sub influența cannabisului, scrie AFP.

Trei ani mai devreme, el fusese găsit leșinat în Mercedesul său și a admis că a consumat droguri, dar a scăpat de închisoare efectuând 100 de ore de muncă în interesul comunității. El a primit o interdicție de a mai conduce timp de doi ani.

Ultimul său album solo, Symphonica, apărut în 2014, a fost disc de aur în Marea Britanie.

EFE amintește că George Michael, purtând numele real de Georgios Kyriacos Panayiotou, s-a născut dintr-un tată grecocipriot și o mamă britanică, pe 25 iunie 1963, în cartierul East Finchley, în nordul Londrei.

Sursa – agerpres.ro

CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 15:30

CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, începând cu ora 14,00, la Palatul...

CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale
BOR: Clerului îi este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susţinător
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 15:12

BOR: Clerului îi este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susţinător

Biserica Ortodoxă Română a transmis, miercuri, o serie de recomandări în perspectiva alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Potrivit...

BOR: Clerului îi este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susţinător
CONSTANȚA: Nu se va mai organiza o defilare militară cu tehnică, pe 1 Decembrie
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 15:10

CONSTANȚA: Nu se va mai organiza o defilare militară cu tehnică, pe 1 Decembrie

La Constanța, parada de 1 Decembrie va fi organizată fără tehnică militară în acest an. Repetițiile vor avea loc mâine, în Parcul...

CONSTANȚA: Nu se va mai organiza o defilare militară cu tehnică, pe 1 Decembrie
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată CREȘTE la 4.050 de lei lunar
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 14:45

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată CREȘTE la 4.050 de lei lunar

Guvernul va aproba, miercuri, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar, de la...

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată CREȘTE la 4.050 de lei lunar
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 14:35

DNSC nu are ca atribuție investigarea tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale, prin manipulare de algoritmi

„Monitorizarea conturilor de social media şi investigarea tacticilor şi tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale prin...

DNSC nu are ca atribuție investigarea tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale, prin manipulare de algoritmi
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 14:12

TULCEA: Licitație pentru reabilitarea celei mai complexe investiţii în domeniul irigaţiilor

Cea mai importantă investiţie din domeniul irigaţiilor din judeţul Tulcea din perioada post-decembristă se află în procedură de licitaţie pe...

TULCEA: Licitație pentru reabilitarea celei mai complexe investiţii în domeniul irigaţiilor
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 13:33

CONSTANȚA: Femeie rănită grav, după ce a fost lovită de o mașină

Astăzi, în municipiul Constanța, în zona Galeriilor Soveja, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un pieton. Potrivit dr....

CONSTANȚA: Femeie rănită grav, după ce a fost lovită de o mașină
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:57

Prezidențiale 2024 | Anularea alegerilor din primul tur, cerută la CCR

Doi candidați la alegerile prezidențiale, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, au cerut la Curtea Constituțională a României...

Prezidențiale 2024 | Anularea alegerilor din primul tur, cerută la CCR