CONSTANȚA: Atenţie ce cumpăraţi şi de unde, în perioada sărbătorilor de iarnă
Publicat de Arantxa Catană, 18 decembrie 2016, 19:13
Puţin timp ne mai desparte de sărbătorile de iarnă, iar majoritatea magazinelor vin în întâmpinarea cumpărătorilor cu o ofertă bogată în produse de sezon.
Atenţie însă, ce cumpăraţi şi de unde, pentru a nu risca să vă puneţi sănătatea în pericol.
Rodica Mocanu, de la Protecţia Consumatorilor Constanţa vine cu câteva recomandări pentru cei care merg la cumpărături.
„Să se urmărească cu atenție din punct de vedere organoleptic – aspect, miros, culoare – calitatea produselor alimentare pe care doresc să le cumpere, și să le refuze pe acelea la care au suspiciuni privind calitatea și siguranța lor. Să refuze produsele alimentare preambalate care prezintă ambalaje deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării și a conținutului produsului. Să solicite bonul de casă și să îl păstreze pentru că pe baza acestuia ulterior poate formula o reclamație dacă a constatat neconformități la produsul respectiv. Și de asemenea, să nu cumpere produse alimentare din spații neautoruizate”, a declarat pentru Radio Constanța Rodica Mocanu, de la Protecţia Consumatorilor Constanţa.