O copie a unei lucrări care i-a aparținut lui Isaac Newton a fost vândută pentru 3,7 milioane de dolari
Publicat de Arantxa Catană, 18 decembrie 2016, 14:02
Lucrările de știință nu obțin de obicei prețuri mari de achiziție în cadrul licitațiilor, însă o copie a lucrării de referință Principia Mathematica a lui Isaac Newton din 1687 a fost vândută la New York de casa Chiristie’s pentru 3,7 milioane de dolari, scrie engadget.com.
Estimată inițial la 1,5 milioane de dolari, Principia Mathematica este cea mai scumpă lucrare de știință care a fost vândută (la 15 decembrie) până în prezent la o licitație. Este vorba despre o ediție europeană continentală limitată, din seria celor 80 de copii realizate, comparativ cu cele 400 de ediții pentru Marea Britanie.
Prețul obținut în cadrul licitației nu reprezintă un caz singular, un manuscris original al aceleiași lucrări a fizicianului și matematicianului britanic Isaac Newton a fost vândut în 2013 pentru 2,5 milioane de dolari și va fi păstrat de Societatea Regală de Științe din Marea Britanie.
Principia Mathematica este una din cele mai importante lucrări ale lui Isaac Newton în care sunt descrise legile mișcării, inclusiv legea gravitației. Multe din conceptele explicate în lucrare reprezintă puncte de referință în legile fizicii timp de mai multe secole pană la enunțarea noilor principii ale relativității și ale fizicii cuantice, încheie engadget.com.
Sursă: Agerpres
Foto: Playtech.ro