Deținuții din Penitenciarul Poarta Albă au sărit în ajutorul lui Moş Crăciun
Publicat de Arantxa Catană, 17 decembrie 2016, 17:55
Şi deţinuţii au sărit în ajutorul lui Moş Crăciun. Vineri, Penitenciarul Poarta Albă, în colaborare cu Universitatea Ovidius şi Asociaţia Logopezilor din România – filiala Constanţa, au organizat campania „Fii şi tu Moş Crăciun”, în cadrul proiectului „Crăciunul din suflet dă atmosfera de sărbătoare”.
În cadrul acţiunii, angajaţii penitenciarului şi voluntarii au contribuit cu jucării, dulciuri şi haine, iar persoane private de libertate, elevii de liceu şi studenţii au confecţionat jucării, globuri, decoraţiuni de Crăciun şi iconiţe din materiale reciclabile.
Acestea vor fi donate miercuri batrânilor aflaţi în Centrul Social Poarta Albă şi copiilor de la Spitalul Oraşenesc Cernavodă.