Ascultă Radio România Constanța Live

Trei tineri au agresat și jefuit cinci femei din Botoșani

Trei tineri au agresat și jefuit cinci femei din Botoșani

Publicat de Arantxa Catană, 17 decembrie 2016, 16:22

Cinci femei din municipiul Botoșani, dintre care una de 92 de ani, au fost agresate și jefuite de către trei tineri. Aceștia din urmă au fost reținuți de polițiști pentru tâlhărie calificată.

Două dintre femei au fost atacate miercuri, 14 decembrie, iar celelalte trei la o zi distanță. În toate cazurile este vorba despre femei din municipiul Botoşani de peste 40 de ani, cea mai în vârstă având 92 de ani, toate atacate din spate, fără să îi poată vedea pe agresori, şi în zone în care nu există camere de supraveghere.

Una dintre victime a fost urmărită în scara blocului şi bătută, în timp ce alta a fost agresată în faţa porţii casei sale, toate, însă, fiind lovite cu o violenţă ieşită din comun şi nejustificată, potrivit news.ro.

Cei trei tineri au furat de la femei cercei, verighete, două telefoane mobile, câteva carduri bancare şi o sumă mică de bani.

Tâlharii au fost reţinuţi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, după ce au comis o altă înfracţiune în judeţul Suceava, ei fiind identificaţi cu greutate deoarece locuiesc în Dorohoi, iar tâlhăriile pentru care erau căutaţi au fost comise în Botoşani, conform aceleiași surse.

Tinerii și-au recunoscut faptele în fața anchetatorilor însă, fiind audiați separat, fiecare dintre ei a susținut că doar au fost prezenți la comiterea infracținilor și că ceilalți au comis faptele.

Aceștia urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 16:19

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves

Într-o conferință de presă organizată cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului estival de pe litoral, organizatorul festivalului Sunwaves,...

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:44

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă

Aproape 50 de angajați va avea societatea Patrimoniu Constanța Litoral SRL, cea care va administra, întreține și exploata Cazinoul și Galeria...

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:38

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică

Polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean...

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:34

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța

Din 1982, la iniţiativa UNESCO, se celebrează „Ziua Internaţională a Dansului”  și marchează naşterea coregrafului şi dansatorului...

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:24

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez

Uniunea Democrată Tătară organizează sub patronajul CNR-UNESCO proiectul cultural finanțat de Ministerul Culturii, Hîdîrlez, în perioada 2-4...

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:16

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol

Aproape 150 de mii de lei din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol! Atât solicită Primăria Municipiului Constanța...

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:06

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat

Povestea a început la sfârșitul lunii octombrie când unul din inspectorii ecologi ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării l-a...

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:59

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză

Ana Sofia Greavu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național ‘Gheorghe Lazăr’ din Sibiu a câștigat, luni, marele premiu al...

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză