Ascultă Radio România Constanța Live

Managerul Spitalului „Sf. Maria“, Narcis Copcă, la DIICOT

Managerul Spitalului „Sf. Maria“, Narcis Copcă, la DIICOT

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 5 decembrie 2016, 09:19

Managerul Spitalului „Sf. Maria”, Narcis Copcă, s-a prezentat în această dimineață la sediul DIICOT, în legătură cu plângerea penală depusă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Va trebui să ne lămurim privind plecarea organelor donate din România în străinătate prin intermediul unei organizații, care de fapt era chemată, atenție, să facă un audit neoficial la Spitalul ‘Sfânta Maria’, pentru a alege dintre două centre aflate în competiție și care doresc acreditarea de transplant pulmonar, în datele de 8 și 9. Noi suntem acreditați, nu suntem în competiție sau în conflict cu nicio altă clinică. Acest audit neoficial era făcut după zicala ‘lupul păzește oile’ pentru că această entitate este cea care a preluat organele din România”, a declarat Narcis Copcă, la intrarea în sediul DIICOT, potrivit Agerpres.

Conducerea Spitalului „Sf. Maria” a anunțat, pe 23 noiembrie, că a depus o plângere penală împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru abuz în serviciu, după ce Inspecția Sanitară de Stat a făcut un control la această unitate medicală în cazul acreditării centrului de transplant pulmonar.

În plângerea penală se solicită organelor de cercetare „investigarea și sancționarea activităților cu caracter posibil infracțional” desfășurate de către Ministerul Sănătății prin reprezentantul său Vlad Voiculescu”.

Potrivit sursei citate, printre consecințe se numără imposibilitatea unității medicale de „a-și desfășura obiectul de activitate pentru care a primit acreditare și fonduri”, imposibilitatea de a oferi servicii de transplant pulmonar pacienților în nevoie aflați pe listele de așteptare, dar și „lipsa avizului consultativ la trimiterea pacienților în străinătate pentru a fi operați la Viena în condițiile în care Spitalul ‘Sf. Maria’ a primit acreditarea necesară pentru transplant”.

CONSTANȚA: Reabilitare termică pentru mai multe blocuri. Care sunt acestea?
Social sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:23

CONSTANȚA: Reabilitare termică pentru mai multe blocuri. Care sunt acestea?

Contractele de execuţie au fost semnate de primarul municipiului Constanţa, marcând un pas important în direcţia modernizării fondului locativ...

CONSTANȚA: Reabilitare termică pentru mai multe blocuri. Care sunt acestea?
CONSTANȚA: Au fost primite biletele de tratament balnear pentru a patra serie din acest an
Social sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:44

CONSTANȚA: Au fost primite biletele de tratament balnear pentru a patra serie din acest an

Casa Județeană de Pensii Constanța anunță că au fost primite biletele de tratament balnear pentru a patra serie din acest an. Perioada de...

CONSTANȚA: Au fost primite biletele de tratament balnear pentru a patra serie din acest an
AUDIO: Competențe și locuri de muncă verzi
Social vineri, 11 aprilie 2025, 17:52

AUDIO: Competențe și locuri de muncă verzi

„Nu suntem pregătiți pentru a acționa în viitor la locul de muncă pentru a fi prietenoși cu mediul și viitorul e aproape. Job-urile...

AUDIO: Competențe și locuri de muncă verzi
MURFATLAR: Proiectul european “Zone curate, străzi verzi și deschise”. Finanțare de peste 400.000 de euro
Social vineri, 11 aprilie 2025, 16:54

MURFATLAR: Proiectul european “Zone curate, străzi verzi și deschise”. Finanțare de peste 400.000 de euro

La Casa de Cultură din orașul Murfatlar s-a desfășurat astăzi, începând cu ora 12.00, o conferință de presă, pe tema proiectului european...

MURFATLAR: Proiectul european “Zone curate, străzi verzi și deschise”. Finanțare de peste 400.000 de euro
Social joi, 10 aprilie 2025, 13:23

NĂVODARI: A început distribuirea tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2025

Peste 1.300 de persoane vor primi tichete sociale oferite de Primăria Orașului Năvodari, prin intermediul Direcției Asistență Socială, cu...

NĂVODARI: A început distribuirea tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2025
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 18:45

Semnarea Protocolului de Înfrăţire între Rotary Cetate Tomis Constanţa şi Rotary Toros din Turcia

Ieri, 8 aprilie 2025, a avut loc semnarea Protocolului de Înfrăţire între Rotary Club Cetate Tomis Constanţa şi Rotary Club Toros din Turcia....

Semnarea Protocolului de Înfrăţire între Rotary Cetate Tomis Constanţa şi Rotary Toros din Turcia
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 17:46

MANGALIA: Apel la CSAT pentru integrarea Șantierului Naval în industria națională de apărare

Sindicatul Liber Navalistul, reprezentând angajații șantierului naval din Mangalia (DSMa), cel mai mare șantier naval din România, a adresat un...

MANGALIA: Apel la CSAT pentru integrarea Șantierului Naval în industria națională de apărare
Social luni, 7 aprilie 2025, 12:25

CONSTANȚA: 150 de vârstnici, premiați de municipalitate

Începând de mâine, 150 de vârstnici, care au depus cereri în cursul lunii februarie, vor primi acasă, prin mandat postal, sumele oferite de...

CONSTANȚA: 150 de vârstnici, premiați de municipalitate