Sfântul Andrei – noaptea strigoilor și ocrotitorul românilor. Tradiții și obiceiuri

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 noiembrie 2016, 20:51

Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, este prăznuit pe 30 noiembrie.

Sfantul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Tării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm ca era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatal lor. Având în vedere ca Andrei era evreu, nu știm cu certitudine dacă numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține că acest nume – Apostolul Lupilor – deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și ca cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre peștera care i s-a oferit ca adăpost.

Peștera Sfântului Andrei

Peștera în care se crede ca a viețuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc, se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanța. În actuala biserică din peșteră, în pronaos, într-o nișă, se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. În vara anului 1944, peștera transformată în biserică a fost sfintiță de către Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusești invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dincă, biserica a fost refăcută și redată cultului.

Sfântul Andrei – Ocrotitorul României

Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfântului Andrei sa fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”.

Ziua de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească națională.

Români au o tradiţie frumoasă pentru noaptea de Sfântul Andrei care s-a transmis încă de la daci.

Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.

Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece.

În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sf. Andrei se deschid cerurile.

De Sfântul Andrei se spune că ies strigoii
În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii.

Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţă rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe melita, pe coadă de matură, pe butoi sau în butoi.

Prin unele părţi, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A două zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă.
Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele pe la biserica. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să între în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: „Ai mâncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, îl muteşte; iar dacă tace, se duce în treaba să şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.

Noaptea vrăjilor şi a farmecelor
Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji şi farmece. Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline, şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A două zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apă din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărită. În noaptea de Sf. Andrei, că să-şi viziteze ursitul, faţă îşi pune sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita.

Unele fete îşi pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gură. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turtă (făină şi sare) sunt măsurate cu o coajă de nuca. După ce au fost coapte pe vatra, fetele îşi mănâncă turtitele preparate, convinse fiind că ursitii vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea.
Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămâna. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, faţă cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, faţă se întristează şi spune că va fi lipsită de noroc. Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii. Când faţă apei este luminată bine, faţă zice:
„Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul în faţă apei,
Că în vis să-l visez,
C-aievea să-l văz!”
Atunci, apă din fântână se tulbură şi faţă îşi vede, se spune, chipul ursitului. Unele îşi fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuţite şi o coasă, toate înfierbântate în foc. După ce s-au înroşit, se scot afară, se sting în apă şi apoi se descântă.

În seară Sfântului Andrei, toţi ai casei, mai ales fetele mari şi băieţii, seamănă grâu în câte o strachină sau glastră cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos şi mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai bine şi o creşte mai frumos.

Usturoi miraculos
Tot în seară de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă şi câteva lumânări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc şi rad în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele îşi împart între ele usturoiul, pe care îl duc a două zi la biserica, pentru a-l sfinţi preotul.
Acest usturoi se pune pe policioară la icoane, fiind bun de făcut de dragoste.

În alte zone din ţară noastră, păzitul usturoiului se face în felul următor: într-o casă de gospodar se strâng 10-12 fete, având fiecare faţă câte o pâine, trei căpăţâni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o aţă roşie şi o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masă, într-un colţ al casei, şi se acoperă cu o broboadă roşie. Lângă lucruri, pe masă, stă un sfeşnic c-o lumânare aprinsă, care arde de cu seară şi până în ziua. Lângă masă, una în dreapta şi una în stânga, stau de straja două babe, care bagă bine de seama că să nu se fure din lucruri, ori să nu pună cineva mâna pe ele. Ele stau acolo neclintite până dimineaţă. La această petrecere, vin şi băieţi cu lăutari. Se cânta şi se petrece până în zori.

Când s-a făcut ziua, hora este jucată afară. Un flăcău joacă în mijlocul horei toate lucrurile fetelor, păzite de bătrâne. După joc, fetele îşi iau lucrurile şi le împart flăcăilor. Pâinea se mănâncă, rachiul se bea, usturoiul se păstrează de leac. Când vitele-s bolnave, li se da mujdei în borş ori vin şi le trece. Dacă se fură din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul păzit este semănat primăvară. Dacă pleci la drum lung, să iei puţin usturoi cu ţine.

Aflarea ursitului în noaptea Sfântului Andrei
Ajunul de Sfântul Andrei aduce multă forfota pentru fetele şi femeile din Maramureş. Pe Valea Marei fetele de măritat abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată află ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urmă. Că să şi reuşească aceste lucruri atât fetele cât şi femeile trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a fost stabilită cu exactitate de către specialiştii în folclor şi etnologie.

Pentru a şti cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumatat pusă în ştergar sub pernă până dimineaţă. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului.

Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă de băut, atunci faţă respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sf. Andrei.

De ce se dezbracă fetele între două oglinzi
Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu cîte o lumînare în fiecare mînă, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tînăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor.

Înainte de Sfântul Andrei, toate obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi puse bine
În ajunul sărbătorii de Sf. Andrei este momentul propice în care găzdoaiele pot proteja gospodăria şi animalele în faţă fiarelor de pădure. Pentru a reuşi acest lucru tradiţia spune că toate obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi puse bine, să nu poată fi găsite în ziua sărbătorii. Toate muncile bucătăriei începînd de la tăiatul pâinii şi până la gătitul mancaurilor trebuie terminate înainte de miezul nopţii. Pieptenele vine de asemenea că obiect interzis de Sf. Andrei, aşa că toate coafurile vor fi făcute în ajun.

Timpul este limitat, iar femeile trebuie să fie pieptănate pentru a două zi înainte de miezul nopţii. Dintîi pieptenelui are echivalent simbolistic cu ghearele sălbăticiunilor şi de aceea trebuie pus sub sfoară, bine legat lângă celelalte obiecte casnice tăioase.