FOTO: Inspecție la podul vechi de la Agigea. Podul se va deschide ÎNAINTE de termenul stabilit!
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 noiembrie 2016, 08:31 / actualizat: 27 noiembrie 2016, 11:01
Cătălin Homor, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., efectuează la această oră o vizită de lucru la podul vechi de la Agigea.
Conform șefului CNAIR, podul se va redeschide din această noapte, dar va mai fi închis o lună anul viitor.
„Am venit pe șantier să constat la fața locului cum se încadrează în graficul de execuție lucrările angajate de constructor și după ce ne-am consultat și cu colegii de la Direcția Regională Constanța a CNAIR, am decis ca luni dimineață, la prima oră, să redeschidem circulației pe patru benzi Podul de la Agigea de pe DN 39, ce traversează Canalul Dunăre — Marea Neagră”, a spus Cătălin Homor.
Directorul general CNAIR a mai anunțat că în primăvară, când condițiile meteorologice vor fi optime, podul va mai fi închis traficului cel mult 30 de zile, în luna martie sau aprilie, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare și asfaltare a căii de rulare pe sensul de circulație între Mangalia și Constanța.
Reprezentanţii CNAIR anunţau că de la 1 decembrie se va putea circula din nou pe podul care leagă orașul Constanţa de staţiunile din sudul litoralului.
Lucrările de reparație a căii de rulare și de înlocuire a hobanelor de susținere au început în 2011 și ar fi trebuit finalizate, conform contractului inițial, în februarie 2013.