CNAIR va realiza cel puţin 17 drumuri noi. Iată ce variantă ocolitoare va avea CONSTANȚA
Publicat de Arantxa Catană, 24 noiembrie 2016, 16:33
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va realiza în regie proprie cel puţin 17 drumuri noi, centuri ocolitoare, sau pasaje supraterane până în 2020.
Directorul general al Companiei Cătălin Homor a anunţat joi câteva dintre aceste proiecte de infrastructură.
„La București avem drumul de legătură între DN5 și Vama Giurgiu, la Regionala Brașov, reabilitarea lui DN73 și varianta ocolitoare Făgăraș, DRDP Iași are varianta ocolitoare Bârlad și varianta ocolitoare Suceava, la Craiova avem varianta ocolitoare Balj, regionala Cluj varianta ocolitoare Carei și varianta ocolitoare Zalău și Secuieni, regionala Timișoara – pasaj denivelat peste Veo Arad, variantă ocolitoare Timișoara Sud, DN76 Ionești – Vârfurile și DRDP Constanța va avea varianta ocolitoare Techirghiol”, a declarat Cătălin Homor.
Până acum câteva luni, Compania Naţională de drumuri încredinţa lucrărilor altor firme, dar a ajuns la concluzia că este mai avantajos în regie proprie.
Termenele de execuţie sunt mai scurte, calitatea mai bună şi se elimină constructorii neserioşi.
În acelaşi timp riscul principal este lipsa de experienţă a angajaţilor din cele şapte Regionale de Drumuri, care până acum au realizat doar lucrări de întreţinere.