TULCEA/FOTO: Trecerea de pietoni ,,inteligentă” a început să se fisureze
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 noiembrie 2016, 08:32 / actualizat: 23 noiembrie 2016, 10:17
Trecerea de pietoni ,,inteligentă” de la Tulcea a început să se fisureze, iar din sticla securizată se desprind bucăți.
Trecerea de pietoni a fost inaugurată oficial luni, 21 noiembrie, la ora 17.00, pe strada Babadag din municipiu.
Conform proiectului, șoferii mijloacelor de transport sunt avertizați vizual atunci când un pieton traversează strada.
Dalele din sticlă securizată au fost fabricate în Bacău, iar investiția în valoare de peste 10.000 de euro, suportată integral de inventatorul tulcean Adrian Trifan, ar fi trebuit să aibă o garanție de cel puțin cinci ani.
Investiția a fost avizată de Poliția Rutieră a municipiului Tulcea.
Reamintim că și administrațiile locale din Constanța și București s-au arătat deja interesate de acest gen de trecere pentru pietoni.
Sursa foto Facebook