Ascultă Radio România Constanța Live

Remember: Petre Săbădeanu

Remember: Petre Săbădeanu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 noiembrie 2016, 16:27

Îndrăgitul interpret al cântecului ardelenesc, Petre Săbădeanu a fost originar din comuna Sântana, județul Mureș, unde s-a născut la 2 noiembrie 1933.

Petre Săbădeanu a slujit peste 50 de ani cântecul de pe Valea Mureșului, prin glasul său amplu, frumos și curat. A fost profesor doctor inginer, membru al Academiei Oamenilor de Știință, președintele Societății de Istorie și Retrologie Agrară din România. A publicat sute de cărți, articole și referate în domeniul economiei agriculturii și dezvoltării rurale.

S-a născut și a crescut cu dragostea pentru melosul popular, zona folclorică a Văii Mureșului fiind o zonă deosebit de frumoasă, bogată în folclor, pe care a reprezentat-o cu atâta strălucire la oboi și Pavel Tornea.

Petre Săbădeanu considera că între știință și cântec există unele similitudini, ambele cerând multă rigoare și pasiune. Înca din perioada studenției, s-a afirmat în lumea muzicii populare, anul 1954, aducându-i renume în întreaga țară, prin câștigarea de patru ori a titlului de laureat al Festivalului studențesc pe țară. În 1959, a înregistrat la Radio primele cântece, alături de Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii. În aceeași perioadă, a debutat și la Televiziune, edificatoare fiind calitățile sale vocale.

A înregistrat în Radio peste 100 de piese, cuprinzând doine, învârtite, hațegane, cântece de nuntă, de cătănie, de petrecere și romanțe.

Cu Electrecord, Petre Săbădeanu a realizat 14 discuri, 10 casete și 4 compact discuri, pe care se regăsesc piese reprezentative pentru zona sa folclorică: „Mureș apă curgătoare”, „Câte fete ardelene”, „Când mă prind cu mândra-n joc”, „Omule cu calul sur”, „Mândra mea floare aleasă”, „Pe Valea Mureșului”, dar și câteva romanțe, unele pe versurile „poetului pătimirii noastre”, Octavian Goga.

De-a lungul carierei sale artistice, Petre Săbădeanu a colaborat cu marile ansambluri artistice: „Perinița”, „Ciocârlia”, „Rapsodia Română”, „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Mureșul” din Târgu Mureș, „Transilvania” din Baia Mare, „Cindrelul” din Sibiu, „Rapsozii Botoșanilor”, „Burnașul” din Alexandria, dar și cu orchestra „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii „George Enescu”, a Filarmonicii de Stat din Arad, a Filarmonicii de Stat din Cluj Napoca și multe altele.

Datorită lui Petre Săbădeanu, România a fost reprezentată cu succes în străinătate la diverse concursuri și festivaluri, fiind laureat al Festivalului internațional al tineretului și studenților de la Helsinki – Finlanda, precum și la concursuri și spectacole folclorice în Franța, Grecia, Austria, Belgia, Cehoslovacia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cuba, India, Liban, fosta URSS, Maroc, Siria, Algeria, Birmania, Canada și în Australia .

Săbădeanu a fost binecuvântat de divinitate cu o familie minunată în care a aflat multă armonie și sprijin de-a lungul carierei sale artistice. O viață întreagă a trăit departe de mureșenii săi dragi, Bucureștiul fiind orașul în care și-a desfășurat activitatea profesională și artistică.

S-a stins din viață la 11 Martie 2011, cu dor de locurile natale, de Mureșul său drag, de oamenii locurilor, cu care a dialogat adesea prin cântec:
„Mureș apă curgătoare,
Face-te-ai povestitoare,
Să vorbesc, Mureș, cu tine,
Și să-mi spui mândră de-i bine”.

Tulcea: Premianții festivalului „Florile Dobrogei”
Folclor marți, 30 iunie 2020, 12:46

Tulcea: Premianții festivalului „Florile Dobrogei”

    Marele Premiu și Trofeul festivalului Florile Dobrogei, ediția din iunie 2020, au fost obținute de iau Bianca Ștefania Luzinschi, din...

Tulcea: Premianții festivalului „Florile Dobrogei”
Tulcea: Cum marchează astăzi, Baladele Deltei, Ziua Internaţională a Dansului
Folclor miercuri, 29 aprilie 2020, 11:06

Tulcea: Cum marchează astăzi, Baladele Deltei, Ziua Internaţională a Dansului

Încă din 1982, ziua de 29 aprilie a fost instituită drept ZIUA INTERNAŢIONALĂ A DANSULUI,  la inițiativa Consiliului Internațional al...

Tulcea: Cum marchează astăzi, Baladele Deltei, Ziua Internaţională a Dansului
Tulcea:„Uniți în cuget și-n simțiri.Dobrogea cântă România!”
Folclor marți, 21 ianuarie 2020, 10:24

Tulcea:„Uniți în cuget și-n simțiri.Dobrogea cântă România!”

Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” Tulcea vă așteaptă vineri, 24...

Tulcea:„Uniți în cuget și-n simțiri.Dobrogea cântă România!”
Măcin: Spiritul Crăciunului „Pe luceaua Dunării”
Folclor duminică, 8 decembrie 2019, 13:52

Măcin: Spiritul Crăciunului „Pe luceaua Dunării”

Festivalul de colinde și cântece de Crăciun, „Pe luceaua Dunării”, a deschis ieri, ușa spiritului Crăciunului și bucuria nașterii lui...

Măcin: Spiritul Crăciunului „Pe luceaua Dunării”
Folclor joi, 5 decembrie 2019, 09:53

Pietreni -„Aducem bucuria în suflete”

„Aducem bucuria în suflete” este genericul sub care se desfășoară, târgul de sărbători destinat celor două sute de familii care locuiesc...

Pietreni -„Aducem bucuria în suflete”
Folclor joi, 28 noiembrie 2019, 13:24

ATELIER URBAN: Rușii lipoveni din Dobrogea

     Rușii lipoveni din România sunt urmașii staroverilor, adică ai adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia. Și-au părăsit...

ATELIER URBAN: Rușii lipoveni din Dobrogea
Folclor sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 14:37

ATELIER URBAN: „Pandelașul” din Medgidia, un simbol de păstrare a identității naționale

141 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, România au fost marcați la Medgidia, la Casa de Cultură I.N.Roman, joi 14 noiembrie 2019,...

ATELIER URBAN: „Pandelașul” din Medgidia, un simbol de păstrare a identității naționale
Folclor luni, 11 noiembrie 2019, 22:23

Constanța – „Dobroge, vatră străbună”

      „Dobroge, vatră străbună” este spectacolul oferit cadou constănțenilor de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Casa de...

Constanța – „Dobroge, vatră străbună”