UPDATE: VIDEO/FOTO – Incendiu într-un bloc din CONSTANȚA. Locatarii au fost evacuați
Publicat de Arantxa Catană, 21 noiembrie 2016, 19:01
Un apartament din Constanța a luat foc.
Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați să stingă focul izbucnit la un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Revoluției, mai exact lângă Piața Ovidiu.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere de la detașamentul Fripis.
UPDATE
Potrivit reprezentanților ISU Constanța, toate persoanele s-au autoevacuat, cu excepția unei bătrâne, care locuia la etajul 2 al blocului. Aceata refuza să iasă din apartament însă pompierii au reușit să o scoată pe femeie din imobil.
Incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidare. De asemenea, nu mai este pericol de propagare la invecinătăți.
La fața locului s-a deplasat și o ambulanță SMURD C.
UPDATE
În urma incendiului a fost înregistrată o singură victimă care a suferit arsuri minore. Aceasta a refuzat transportul la spital.
Foto/Video: ISU Constanța