Acţiune de donare de sânge la Spitalul Municipal MEDGIDIA
Publicat de Arantxa Catană, 20 noiembrie 2016, 19:10
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine din Constanţa organizează sâmbată, 26 noiembrie, o acţiune de donare de sânge la Spitalul Municipal Medgidia.
Sunt aşteptate persoanele fără probleme de sănătate din municipiul Medgidia şi localităţile învecinate, care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.
Pot dona sânge, între orele 8.30 şi 13.30, cei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg.
Persoanele care efectuează o donare completă beneficiază, la cerere, de 7 tichete de masă şi o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării.