FOTO/AUDIO – Fotografii de la 1800, la Muzeul de Istorie CONSTANȚA
Publicat de Adrian Băncilă, 19 noiembrie 2016, 15:25
„Istoria pe un clișeu: restaurarea, conservarea și revitalizarea patrimoniului fotografic dobrogean de la începutul secolului al XX-lea”, prezintă publicului pentru prima dată o expoziție de fotografie, un album și un film documentar din perioada Semicentenarului Unirii Dobrogei, din 1928.
Parteneri ai proiectului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, au fost: Biblioteca Județeană “I.N. Roman” Constanța și Muzeul de Istorie Tulcea.
Vizitatorii vor putea să vadă fotografii, dar și imagini din filmul documentar ”Semicentenarul Unirii Dobrogei”, achiziționat de la Arhivele Naționale, pentru 5 ani, cu drept de utilizare în scopuri expoziționale.
”După un proces de resturare și unul de digitalizare, care au durat mai mult de jumătate de an, peste 500 de clișee pe sticlă din colecția fotografului Virgil Nicolau au fost transformate în fotografii. Acesta, printr-un contract încheiat cu Primăria de atunci, a primit dreptul de a poza și stațiunea estivală Mamaia și faleza Cazinoului din Constanța. În expoziție sunt prezente și realizările tehnice din perioada 1878-1928, Podul de la Cernavodă, Portul Constanța și silozurile lui Anghel Saligny”, menționează coordonatorul proiectului, muzeograf dr. Delia Cornea.
”Procesul de restaurare a fost unul foarte important pentru istoria Dobrogei, dar și pentru istoria națională. Sunt imagini unicat, care nu au mai fost văzute de publicul larg, iar Biblioteca Județeană ”I.N.Roman” din Constanța s-a ocupat de cercetare și a însoțit fotografiile în care se regăsesc clădiri de patrimoniu, lăcașe de cult, școli, cu texte explicative”, adaugă directorul Corina Apostoleanu.
Expoziția va fi deschisă până în luna februarie, 2017.