Cresc șansele de finanțare europeană pentru micile afaceri derulate în DELTA DUNĂRII
Publicat de , 19 noiembrie 2016, 09:41
Micile afaceri din Delta Dunării legate de turism, transportul pe apă şi valorificarea resurselor naturale vor avea şanse mai mari de a primi finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Acestea vor primi un punctaj suplimentar, la evaluare.
Decizia a fost luată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru ITI-Delta Dunării. Fondatorul Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23, Teodor Frolu, spune că suma de peste un miliard de euro disponibilă prin ITI-Delta Dunării va putea fi accesată de la finele lunii ianuarie.