Tulcea: A plouat de-a rupt drumurile din Dăeni şi Văcăreni
Publicat de irinel.calin, 10 noiembrie 2016, 20:10
Judeţul Tulcea a fost serios afectat anul acesta de ploile torenţiale din iunie, august şi octombrie şiiată că şi începutul lunii noiembrie a adus ploi care au distrus drumuri în mai multe localităţi din judeţ, cele mai afectate, potrivit primelor raportări transmise prefecturii fiind la Dăeni şi Văcăreni. Culmea este că cele două localităţi au fost parcă abonate la pagube produse de ploi şi în lunile de vară fiind constatate de către comisiile numite prin ordin de prefect pagube de zeci sau chiar sute de mii de lei.
La Dăeni, potrivit constatărilor comisiei locale, după ploile din această săptămână, afectate sunt porţiuni de drum de 150-300 de metri de pe o lungime cumulată de 3 kilometri. Din păcate, majoritatea acestor porţiuni de drum sunt aceleaşi afectate şi de ploile trecute, iar într-o zonă a localităţii s-a creat o ravenă (FOTO), printr-o prăbuşire de mal, la numai 20 de metri de o casă.
Şi comuna Văcăreni a fost afectată serios de ploile din această săptămână iar aici lungimea drumurilor afectate de ploi este mai mare, de peste 5 kilometri. La fel ca la Dăeni este vorba de majoritatea drumurilor afectate în mod obişnuit la orice ploaie mai sănătoase iar aici banii primiţi de la Guvern au fost utilizaţi pentru reparaţii, însă, iată, în zadar.
Azi, prefectul judeţului Tulcea, Cristian Alexandru Iordan s-a deplasat în localităţile afectate de precipitaţiile din această săptămână şi mâine va desemna membri comisiilor care să constate pagubele produse de ploi pentru a fundamenta o nouă solicitare de ajutor de la Guvern din Fondul de Rezervă.