În ciuda problemelor de lot, CS Năvodari vrea să termine turul pe primul loc
Publicat de Catalin Donose, 10 noiembrie 2016, 17:19
Într-o partidă din ultima etapă a turului Diviziei Naționale de Seniori la rugby, CS Năvodari va întâlni duminică, 13 noiembrie, de la ora 10 pe Bucovina Suceava.
Meciul va fi găzduit de Stadionul „Flacăra”, iar intrarea spectatorilor va fi gratuită.
CS Năvodari este liderul clasamentului cu 25 de puncte, iar formația oaspete ocupă poziția a 3-a cu 18 puncte.
Gazdele au o listă lungă de accidentări: Agiacai, C. Nicolae, Zainea, Ionuț și Marius Prodan, iar Pîrvu se însoară și este învoit.
În pauza meciului va avea loc un concurs de transformări cu premii în baloane de rugby.
Cu o victorie, echipa gazdă va încheia prima parte a campionatului pe locul întâi.