SSC Farul Constanța nu ia în calcul propunerea lui Cristian Bivolaru
Publicat de Catalin Donose, 10 noiembrie 2016, 15:15
Liderul Ligii a IV-a de fotbal, SSC Farul Constanța pregătește meciul din etapa a 16-a de pe teren propriu cu Viitorul Fîntînele programat sâmbătă, de la ora 14,30.
La conferința de presă au participat: președintele clubului Marcel Lică, antrenorul principal Ion Barbu, fotbalistul Dani Popa, reprezentantul unui sponsor Nicolae Ionescu și membrii cotizanți Iulian Nicoară și Adrian Petrescu.
A fost anunțată implicarea financiară a unei companii olandeze, care va ajuta clubul, iar duminică de la ora 13 se vor întâlni membrii cotizanți pentru a pregăti Adunarea Generală programată peste două săptămâni.
Jucătorul Dani Popa a declarat că până acum, cel mai dificil meci a fost cu echipa CS Năvodari și își dorește încă o victorie în partida de sâmbătă.
Referindu-se la declarațiile directorului general de la FC Viitorul, Cristian Bivolaru despre o eventuală venire la Constanța a echipei condusă de Gheorghe Hagi, președintele Marcel Lică a menționat că „respectăm munca lor, dar noi avem proiectul nostru, Paul Peniu vine la unele jocuri, discutăm despre fotbal, dar nu am abordat acest subiect”.