Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 8 noiembrie

Calendarul zilei – 8 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 8 noiembrie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

*  ora 10:30 – lucrări în plen

* ora 13:00 – lucrări în Comisiile Permanente

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – activitate în Comisiile Parlamentare

– Economic

*  Cea de-a patra ediție a Microsoft Summit având ca temă „Transformarea digitală” şi îi va aduce pe scenă, printre alții, pe David Rowan, directorul editorial şi fondatorul revistei WIRED UK, ENTy – start-up-ul românesc care a câștigat marele premiu la competiţia globală Microsoft Imagine Cup – ora 8:30, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

* Fundația NESsT România, în parteneriat cu Fundația Alături de Voi Iași și SEIF Zurich, va găzdui a treia ediție a Zilei Întreprinderilor Sociale, un eveniment ce face parte din Proiectul „Dezvoltarea de parteneriate în vederea consolidării antreprenoriatului social” – ora 9:15, la hotelul Novotel, Calea Victoriei 37B, Sala Paris

– Cercetare

* Asociația pentru Dezvoltarea Societății Informaționale (ADSI) și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București vor organiza Dezbaterea Națională „Eliminarea Birocrației prin e-Guvernare și Inovare în Avantajul Cetățenilor”, ediția a II-a

– Cultură

* Muzeul Național al Literaturii Române împreună cu Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Fundația Națională pentru Știință și Artă și în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Facultatea de Arte a Universității Hyperion, Asociația ADER „Om între oameni”, organizează evenimentul editorial cu titlul „Mari scriitori români traduși în limba sârbă – Bacovia, Arghezi, Nichita” – ora 13:00,  Biblioteca Academiei Române, Amfiteatrul „I. Heliade-Rădulescu”, Calea Victoriei nr.125.Participă: Acad. Adam Puslojic, acad. Mircea Martin, conf. dr. Răzvan Voncu. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Deschiderea expoziției personale a pictoriței Maria Semionova, ”Continuă, Continuă Farmecul”, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a  Zilelor Culturii Ruse în România (18 oct. – 11 nov.)  – ora 18:30, la Centrul Rus de Știință și Cultură, Bd. Lascăr Catargiu nr. 50. Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 – 12 noiembrie

* În cadrul celui de-al treilea sezon al spectacolelor – conferință „Round Table București” (20 sep. – 8 nov.), moderate de muzicologul Valentina Sandu-Dediu, are loc o întâlnire cu cosmonautul Dumitru Prunariu – ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică, Str. Știrbei Vodă nr. 33

* Viena: Șapte muzicieni membri ai Orchestrei Române de Tineret evoluează în perioada 8-12 noiembrie în cadrul proiectului MusXchange România- Austria, proiect muzical româno-austriac al Orchestrei Române de Tineret, în patru recitaluri camerale susţinute la Viena şi Bucureşti. Seria acestora va începe la Viena, la Centrul Cultural “Arnold Schonberg”, pe 8 şi 9 noiembrie cu un recital Enescu – Schonberg, Schubert, Ligeti ce se va relua pe 12 noiembrie la Ateneul Român din Bucureşti

* Concert al trupelor britanice Blood Youth şi While She Sleeps, în cadrul unui show marca „Metalhead”, alături de formaţia de metalcore din Cluj-Napoca, Diamonds Are Forever – ora 20:00, în Club Fabrica

– S-a întâmplat într-o zi de 8 noiembrie

* În urmă cu 223 de ani (1793) avea loc deschiderea, pentru public, a Muzeului Luvru din Paris (Musée du Louvre), cu toate că evenimentul fusese prevăzut iniţial pentru 10 august a aceluiaşi an, în baza unei legi date la 23 iulie 1793. Iniţial palat al regilor Franţei, astăzi este unul dintre cele mai mari muzee ale lumii, care la început conţinea picturi din colecţiile regale (cea mai veche a aparţinut lui Francisc I), pentru ca ulterior să se îmbogăţească prin achiziţionarea de obiecte antice

* Acum 151 de ani (1865) se deschidea, la Cluj, Dieta Transilvaniei. Potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an, s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (la 24.XI/6.XII.1865). Autonomia principatului a fost desfiinţată, interesele acestui teritoriu locuit de români urmând a fi discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta (8/20)

* În 1874, acum 142 de ani, era dezvelită, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, statuia domnitorului Mihai Viteazul, realizată de sculptorul francez Albert-Ernest Carrièr-Belleuse

* Cu 121 de ani în urmă (1895), la această dată, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen (n. 1845 – m. 1923), a descoperit radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”), făcând nişte experienţe privind descărcările electrice în gaze, realizare care i-a adus un Premiu Nobel pentru Fizică, în anul 1901

* Acum 93 de ani a avut loc „Puciul de la Berărie”. Declanşat la 8 noiembrie 1923, acesta a reprezentat prima încercare a naziştilor de a prelua puterea în Germania. Adolf Hitler a încercat să ajungă la putere printr-o lovitură de stat. Această încercare a rămas cunoscută în istorie sub numele de „Puciul de la Berărie”, din cauza faptului că principalii complotişti şi-au pus la cale planul într-o berărie din München, numită “Bürgerbraukeller”. În seara zilei de 8 noiembrie 1923, Hitler a intrat în berărie, a tras un foc de revolver în aer, întrerupând o adunare şi declarând că a început revoluţia naţional-socialistă şi că armata şi poliţia s-au alăturat svasticii. În fapt, nici armata, nici poliţia nu se alăturaseră mişcării naziste, dimpotrivă, au acţionat de urgenţă în sensul înăbuşirii puciului. Adunaţi în berăria bavareză, complotiştii şi-au declarat intenţiile, în faţa unei mulţimi de trei mii de partizani ai lor. Spre seară, clădirea a fost înconjurată de armată şi, în momentul în care Hitler a început să strige că guvernul de la Berlin a fost demis şi că el va forma un alt guvern având sprijinul armatei şi al poliţiei, s-a pornit imediat un schimb de focuri. Conspiratorii au încercat să obţină sprijinul generalului Ludendorff, considerat un erou al Primului Război Mondial, şi al studenţimii bavareze. În ciuda discursurilor patriotarde ale lui Hitler, puciul a părut, de la început, sortit eşecului. O ultimă tentativă de a străpunge cordonul militar impus de autorităţi a eşuat, la primele ore ale dimineţii de 9 noiembrie 1923

* Cu 71 de ani în urmă (1945), cu prilejul zilei onomastice a regelui Mihai, a avut loc la Bucureşti, în Piaţa Palatului, prima mare demonstraţie anticomunistă organizată de PNL, PNŢ şi organizaţiile lor de tineret şi studenţi, în timpul căreia au avut loc provocări armate împotriva participanţilor, autorităţile comuniste procedând apoi la arestări masive în rândul acestora

* Se împlinesc 70 de ani (1946) de la înfiinţarea Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon”. Prin Decretul-lege nr. 895 emis de Regele Mihai, se aproba raportul ministrului Sănătăţii, neurochirurg prof. dr. Bagdasar, de înfiinţare şi organizare a Institutului de Endocrinologie. La început, noua instituţie a funcţionat în localul Clinicii de Dermatologie a Spitalului Colentina, pentru ca din 1948 să îşi găsească locul în clădirea Sanatoriului Saint Vincent de Paul. Dacă iniţial, a funcţionat în sistemul Ministerului Sănătăţii, ulterior a trecut sub tutela Academiei Române, ca apoi să funcţioneze sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Medicale. Încă de la început, ca o recunoaştere a personalităţii savantului la dezvoltarea ştiinţei naţionale şi internaţionale, institutul s-a numit „Prof. dr. C. I. Parhon”. În prezent, Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon” se află sub conducerea directă a Ministerului Sănătăţii

* În urmă cu 58 de ani (1958), Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti, prin Sentinţa nr. 125, îi condamna pe cei care au făcut parte din mişcarea duhovnicească a „Rugului Aprins al Maicii Domnului” de pe lângă Mănăstirea Antim din Bucureşti. Lotul „Rugului Aprins” îi cuprindea pe preoţii Teodorescu Alexandru (poetul Sandu Tudor), Făgeţeanu Alexandru, Ghiuş Vasile Benedict, Braga Roman, Boghiu Serghie Sofian, Dubneac Felix, Papacioc Anghel Arsenie, pe studenţii Văsîi Gheorghe, Mironescu Şerban, Rădulescu Nicolae, Pistol Grigore Dan şi Mihăilescu Emanoil. Pe lângă grupul de la Antim, au mai fost incriminaţi, în cadrul aceluiaşi lot, medicul Dabija Gheorghe, preotul Stăniloaie Dumitru, profesorul Mironescu Alexandru şi poetul Voiculescu Vasile

* România obţinea, acum 23 de ani (1993), din partea SUA, clauza naţiunii celei mai favorizate, cadru de facilitare şi promovare a relaţiilor economice bilaterale. Cu câteva zile înainte, la 2 noiembrie, preşedintele Bill Clinton semnase textul Rezoluţiei comune a Camerei Reprezentanţilor şi Senatului SUA privind ratificarea Acordului comercial româno-american, care includea şi procedura de reacordare a clauzei naţiunii celei mai favorizate ţării noastre (la 17.VII.1996 autorităţile americane au decis permanentizarea clauzei). României i s-a acordat clauza naţiunii celei mai favorizate în anul 1975, pe baza Acordului privind relaţiile comerciale dintre ţara noastră şi SUA, semnat la 2 aprilie şi ratificat de Congresul SUA (Senatul, respectiv Camera Reprezentanţilor) în iulie acelaşi an. Prin declaraţia Guvernului SUA din 26.II.1988 se anunţa hotărârea de a retrage, începând din 3 iulie acelaşi an, clauza

* Acum 17 ani (1999), se înfiinţa, în urma unui acord între Guvernul României şi cel al Republicii Federale Germania privind colaborarea în domeniul cultural, Institutul Cultural Român “Titu Maiorescu” din Berlin. Acesta este unul dintre cele 15 Institute Culturale Române care funcţionează în momentul de faţă la Budapesta, Viena, Praga, Varşovia, Paris, Roma, Veneţia, Londra, Istanbul, Tel Aviv, Madrid, Lisabona, Stockholm,  New York și Beijing. Toate aceste institute se aflau sub o dublă coordonare: aceea a Ministerului Afacerilor Externe (care le administrează) şi cea a Institutului Cultural Român din Bucureşti – centrala care asigură susţinerea proiectelor culturale propriu-zise. Ţelurile prioritare ale ICR sunt exportul de cultură românească în lume şi asistenţa identitară culturală pentru românii care trăiesc în afara ţării. În data de 6 octombrie 2015, a avut loc inaugurarea noului sediu ICR Berlin, în Reinhardtstr. nr. 14

* În urmă cu 3 ani (2013), Taifunul Haiyan lovea arhipelagul Filipine, provocând moartea a peste 6.000 de oameni, fiind una dintre cele mai mari catastrofe naturale din istoria recentă a ţării

Aniversări – Comemorări

– Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)

– Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail şi toate cetele Puterilor cereşti (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)

– 1863: S-a născut istoricul Gheorghe Popovici; a abordat o serie de probleme de mare interes din istoria organizării judiciare româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1905 (m. 1905)

– 1869: S-a născut medicul Nicolae Paulescu; cercetări asupra fiziologiei splinei şi pancreasului endocrin; a descoperit insulina, publicând în august 1921 rezultatele cercetărilor sale; membru post-mortem al Academiei Române (1990); abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de medicii canadieni Frederick Grant Banting şi John James Rickard Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 (pentru care au luat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923) (m. 1931)

– 1901: S-a născut Gheorghe Gheorghiu-Dej, om politic comunist; între anii 1945 şi 1954 a fost secretar general, iar între anii 1955 şi 1965, prim-secretar al CC al PMR şi preşedintele Consiliului de Stat al RPR; în perioada 1948-1958 a optat pentru modelul stalinist, facilitând aservirea totală a României intereselor URSS; a instaurat un regim totalitar, de represiune poliţienească, căruia i-a căzut victimă o mare parte a elitei politice, militare şi culturale a ţării; după 1958, în plan extern, a evoluat treptat spre o distanţare de URSS (m. 1965) – 115 ani

– 1916: S-a născut filosoful Alexandru Dragomir; după 1948, datorită conjuncturii istorice, devine un filosof clandestin; abia după moartea sa ies la iveală „caietele Dragomir”, publicate de Editura „Humanitas” (m. 2002) – 100 de ani

– 1921: S-a născut polonista şi traducătoarea Olga Zaicik (m. 2013) – 95 de ani

– 1928: S-a născut Dumitru Micu, critic şi istoric literar, profesor

– 1929: S-a născut Ion Brad, poet, prozator, dramaturg, traducător şi diplomat

– 1935: S-a născut Dumitru Bălăeţ, poet, eseist şi bibliolog (m. 2009)

– 1937: S-a născut Mihail Diaconescu, prozator, critic şi istoric literar, teolog ortodox, estetician, critic de artă, publicist şi profesor. NOTĂ: Academia DacoRomână l-a propus la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2013

– 1972: A murit Athanase Joja, filosof şi logician; contribuţii în istoria logicii; membru titular al Academiei Române din 1955, preşedinte (1959-1963) şi vicepreşedinte (1966-1972) al acestui for (n. 1904)

– 1995: A murit Ion Baciu, muzician, dirijor şi profesor (n. 1931)

– 1996: A murit istoricul literar I.[on] D.[umitru] Lăudat; fiind la origine cursuri universitare, cărţile lui se caracterizează printr-o sistematizare riguroasă a materialului, prin expunerea clară şi obiectivă a faptelor (n. 1909) – 20 de ani

– 2000: A murit ziaristul Dionisie Şincan; deşi a lucrat şi în presa scrisă, a fost legat de Radiodifuziunea Română întreaga viaţă (de la angajarea aici, la 15.VIII.1951, până în ultima zi a vieţii); a fost membru în primul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, după apariţia Legii organice a radioului public românesc (n. 1929)

– 2001: A murit George Munteanu, profesor universitar, scriitor, critic şi istoric literar (n. 1924) – 15 ani

– 2003: A murit Iosif Naghiu, dramaturg şi poet (n. 1932)

– 2006: A murit dirijorul şi profesorul Iosif Conta; dirijor şi prim-dirijor al Orchestrei Naţionale Radio între anii 1954 şi 1988 (n. 1924) – 10 ani


EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din cadrul UE (ECOFIN)

– SUA: Alegeri prezidenţiale; americanii vor vota şi pentru reînnoirea pe deplin a Camerei Reprezentanților și, parţial, a Senatului

– Ramallah, Teritoriul Palestinian:Reprezentantul francez din Orientul Mijlociu, Pierre Vimont se va întâlni cu președintele palestinian, Mahmoud Abbas

– Roma: Ministrul rus al economiei, Alexey Ulyukaev se va întâlni cu ministrul italian al economiei, Pier Carlo Padoan

– Lisabona: Summit-ul Web anual al jucătorilor pe internet (8 – 10 nov)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Radiologiei” este o iniţiativă a Societăţii Europene de Radiologie, Societăţii Radiologice a Americii de Nord şi a Colegiului American de Radiologie, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare în ceea ce priveşte importanţa acestei specialităţi medicale. Ziua a fost marcată pentru prima dată în 2012 şi este continuatoarea „Zilei europene a radiologiei”, sărbătorită doar o singură dată la 11 februarie 2011, cu ocazia comemorării lui Röntgen. În acest an ziua este dedicată imagisticii sânului şi rolului esenţial pe care îl joacă radiologia în depistarea, diagnosticarea şi tratarea bolilor de sân

– „Ziua Internaţională a Zonelor Urbane”; celebrată începând cu 1949, ziua mai este cunoscută şi sub numele de „Ziua mondială a urbanismului” sau „Ziua mondială de planificare a oraşelor”; marcarea ei aduce, în prim-plan, problema urbanizării, efectele ei asupra evoluţiei durabile a societăţii şi promovarea unei mai bune planificări

– 1656: S-a născut Edmond (sau Edmund) Halley, astronom şi matematician englez; a fost primul care a calculat orbita cometei ce-i va purta numele (m. 1742) – 360 de ani

– 1674: A murit John Milton, poet, istoric, publicist şi om politic englez (n. 1608)

– 1711, 8/19: S-a născut Mihail V. Lomonosov, om de ştiinţă (a enunţat principiul conservării materiei, precursor al teoriei atomiste) şi scriitor rus; a iniţiat studiul ştiinţific al limbii ruse, contribuind la crearea limbii literare; din iniţiativa sa, în 1755, a fost fondată Universitatea din Moscova, care-i poartă numele (m. 1765) – 305 ani

– 1843: S-a născut Moritz Pasch, matematician german (m. 1930)

– 1847: S-a născut scriitorul irlandez Bram Stoker; cunoscut mai ales pentru romanul său „Dracula” (m. 1912)

– 1848: S-a născut Gottlob Frege, matematician şi logician german, fondatorul logicii matematice (m. 1925)

– 1875: S-a născut Andrei Dimitrov Protici, scriitor, critic literar, publicist şi istoric de artă bulgar; membru corespondent străin al Academiei Române din 1930 (m. 1959)

– 1883: S-a născut Sir Arnold Bax, compozitor englez (m. 1953)

– 1884: S-a născut Hermann Rorschach, psihiatru și psihanalist elvețian; este cunoscut pentru crearea unui test psihologic care îi poartă numele și care studiază profunzimile personalității (m. 1922)

– 1890: A murit compozitorul francez de origine belgiană César Franck (n. 1822)

– 1900: S-a născut prozatoarea şi jurnalista americană Margaret Mitchell (numele la naştere Margaret Munnerlyn Mitchell), autoarea romanului care a stat la baza celebrului film „Pe aripile vântului” (m. 1949, într-un accident de maşină)

– 1901: S-a născut geologul elveţian Albert Streckeisen; profesor (1928-1934) de mineralogie şi petrografie la Şcoala Politehnică din Bucureşti; cercetări asupra structurilor geologice ale României; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 1998) – 115 ani

– 1908: S-a născut Martha Gellhorn, scriitoare şi ziaristă americană, prima femeie corespondent de război; a treia soţie a scriitorului Ernest Hemingway (m. 1998)

– 1909: A murit Charles Bordes, organist, compozitor şi profesor francez (n. 1863)

– 1914: S-a născut George Dantzig, matematician american; contribuții deosebite în domeniul cercetării operaționale, informaticii, economiei și statisticii (m. 2005)

– 1922: S-a născut Christiaan Barnard, medicul sud-african care a realizat primul transplant reuşit al unei inimi la om – la 3.XII.1967, la spitalul Grote Schuur din Cape Town (Republica Sud Africană) (m. 2001)

– 1923: S-a născut Jack S. Kilby, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2000, pentru inventarea circuitului integrat, respectiv al „tipăririi la cald”, tehnică de tipar cunoscută în limba engleză ca thermal printing (m. 2005)

– 1924: S-a născut Philippe Robert-Jones, istoric şi critic de artă belgian, poet; membru de onoare străin al Academiei Române din 1997 (m. 2016)

– 1931: S-a născut regizorul italian de film Paolo Taviani; alături de fratele său Vittorio (n.1929), a regizat filme cu tematică social-politică, abordând, în special, probleme ale sudului Italiei – 85 de ani

– 1935: S-a născut Alain Delon, actor, regizor şi producător francez de film

– 1953: A murit Ivan Bunin, poet şi prozator rus; a fost primul scriitor rus care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1933 (n. 1870)

– 1965: A murit Edgard Varèse, compozitor american de origine franceză; precursor al muzicii electronice (n. 1883)

– 1978: A murit Norman Percevel Rockwell, desenator, ilustrator şi pictor american (n. 1894)

– 1994: A murit scriitorul şi umoristul american Michael O’Donoghue (n. 1940)

– 1998: A murit actorul francez de film Jean Marais (n. 1913)

– 2009: A murit fizicianul rus Vitali Ghinzburg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2003, împreună cu un alt fizician rus, Aleksei Abrikosov şi cu englezul Anthony Leggett, pentru contribuţiile de pionierat în domeniul teoriei superconductorilor şi superfluidelor (n. 1916)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie