Sărbătoarea muzicii în preajma alegerilor sau cultura susținută ”parțial color”
Publicat de , 4 noiembrie 2016, 23:41
Vineri, 4 noiembrie, în sala Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța, au răsunat acordurile splendide ale muzicii simfonice într-un program conceput magistral de sărbătoritul serii, dirijorul Radu Ciorei, la împlinirea celor 40 de ani de activitate artistică.
În caietul Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului se precizează: ”În galeria dirijorilor români de azi, personalitatea muzicală a lui Radu Ciorei se caracterizează prin împletirea armonioasă, în ţară şi peste hotare, a celor două specialităţi de bază ale profesiei – dirijatul simfonic şi spectacolul de operă. Preocupările sale repertoriale apar, în acest sens, dintre cele mai notabile: de la lucrările preclasice până la cele contemporane, Radu Ciorei a asimilat şi tălmăcit cu remarcabilă măiestrie un vast repertoriu liric şi simfonic, inclusiv prime audiţii de muzică românească.
Discipol al maestrului Emil Simon, la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, Radu Ciorei îşi desăvârşeşte pregătirea muzicală în Germania, cu reputaţi maeştri ai baghetei precum Igor Markevitch, Kurt Masur şi Otmar Suitner. Traiectoria profesională cuprinde posturile de dirijor la Teatrele de Operă din Craiova şi Constanţa, iar din 1989 şi de Director al Teatrului Liric Constanţa. În perioada 1991–2001 a fost Director al Filarmonicii Marea Neagră Constanţa.”
O sală plină a ascultat fermecată, în deschiderea programului, Uvertura „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”, de Richard Wagner, punct de culme al muzicii romantice, ca un omagiu adus tuturor artiștilor pe care maestrul i-a cunoscut și cu care a colaborat.
A urmat apoi Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră în Si bemol major, KV 207, de Wolfgang Amadeus Mozart, dedicat tuturor tinerilor care au crescut în teatrul constănțean și care și-au construit propriile cariere, mulți dintre ei, din păcate, pe alte meleaguri. Reprezentantul lor a fost Sebastian Tegzeșiu, prim-concertmaestru al Stadttheatre și Karnster Sinfonie Orchestra din Klagenfurt, Austria.
Prezentarea creației lui Dumitru Capoianu, „Pasărea Phoenix” pentru narator şi orchestră, a fost cu siguranță simbolică, o aluzie clară la puterea artistului adevărat de a se reconstrui. Versurile alese cu grijă de soția maestrului, actrița Cristina Oprean, recitate cu expresivitate, cu forță și emoție, învăluite de muzica lui Capoianu, s-au așezat în paginile unei frumoase povești despre naștere, tinerețe, creație, pasiune, dispariție și nemurire.
Îmi place să cred că toți cei prezenți au făcut un sublim exercițiu de imaginație. Au închis ochii și au simțit că Filarmonica ”Marea Neagră”, desființată ”per forza” de autoritățile locale în 2005, a renăscut, precum pasărea Phoenix, din propria-i cenușă. A fost o poveste despre oameni buni, cum spunea directorul teatrului, soprana Daniela Vlădescu.
Programul s-a încheiat cu ceea ce ar putea fi, prin compoziție și celebritatea de care se bucură, una dintre esențele muzicii românești: Rapsodia nr. 1 în La major, op. 11, de George Enescu.
Într-o viață culturală așezată într-un spațiu al firescului, din România secolului XXI, Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului, ajuns la a 42-a ediție consecutivă la Constanța și o asemenea aniversare a unui artist al urbei ar fi trebuit să se bucure de atenția specială a autorităților, dar și de prezența masivă a jurnaliștilor. Jurnaliști care există în orașul acesta, știu să își facă meseria, sunt talentați, sunt pasionați. Dar, cu excepția doamnei Aurelia Lăpușan, profesor universitar, vineri nu am văzut niciun alt coleg sau colegă din presa locală…
Cred că au obosit. Cred că presiunea permanentă a pierderii locului de muncă, lupta cu timpul, cu personalul insuficient din redacțiile locale și, nu în ultimul rând, concentrarea de forțe direcționată precis la fiecare patru ani spre campania electorală, i-a dezarmat. Au renunțat.
Când scandalurile politice și listele electorale ne fac agenda zilei, cine mai are timp și spațiu media pentru un eveniment atât de … apolitic?! Când politicienii nu mai au răbdare să stea liniștiți la un concert și ies din sală în mijlocul reprezentației, căci îi cheamă treburile de partid, în cine ne e speranța?
Îmi amintesc cu nostalgie că au fost timpuri când jurnaliștii din redacțiile culturale erau numeroși și bine pregătiți. Că exista un fel de competiție nedeclarată între ei. Astăzi presa locală culturală se stinge încet, dar sigur.
Într-o seară magică, parte a unui festival care ne reamintește de importanța tradiționalului în opera de azi, modernizată excesiv și cu accente vulgare în unele cazuri (vezi foarte scumpa și mult discutata montare a ”Văduvei vesele” în regia lui Andrei Șerban de la București) dirijorul Radu Ciorei a fost sărbătorit cu modestie.
A fost sărbătorit parțial color…
La finalul concertului, invitații maestrului au urcat în foaierul Operei spre a ciocni un pahar de șampanie. O încăpere frumoasă, a cărei eleganță este invizibilă din cauza stării de degradare a clădirii.
Sunt sigură că autoritățile au văzut. Poate că au și promis ceva. Sau poate că au spus din nou că nu sunt fonduri, cu un aer înțelegător pentru suferința artiștilor. E nevoie de răbdare, nu-i așa? Sunt alte priorități…
Dar nu știu de ce, am senzația că spectatorii din teatru sunt confundați de aceste autorități cu privitorii caravanelor de altădată. Sau cu turiștii veniți pe litoral, doar pentru un sejur la mare.
Atenție deci! Spectatorii din teatru sunt constănțenii care știu că orașul acesta are o viață a sa și toamna. Si iarna…
Așadar, care vă sunt prioritățile culturale domnilor reprezentanți ai administrației locale? Am vrea să le înțelegem și noi!
De zeci de ani, autorităţile din acest oraș, ale acestui județ, nu au fost capabile să ridice o sală de spectacole nouă, adaptată cerinţelor secolului XXI. Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” funcţionează în fosta sală de festivităţi a „Colegiului Mircea cel Bătrân”, Teatrul de Stat (fost Dramatic) în ceea ce era altădată cinematograful Tranulis, iar Teatrul Pentru Copii şi Tineret de astăzi în sala „Elpis” construită de comunitatea elenă în anul 1895. Toate sălile au nevoie de renovări serioase.
De ani buni, cultura constănțeană funcționează ”parțial color”.
Până când?
Steliana Bajdechi