Un nou sens giratoriu în CONSTANȚA
Publicat de Adrian Băncilă, 3 noiembrie 2016, 18:02
Primăria Municipiului Constanţa aduce la cunoștința tuturor persoanelor interesate următoarele informații de interes public:
1. În prelungirea sensului deja existent, bulevardul Tomis, respectiv secțiunea cuprinsă între bulevardul Ferdinand și strada Traian, devine cu sens unic. În acest context, luni, 07.11.2016, începând cu ora 19:00, vor fi executate marcaje în vederea introducerii și aplicării noilor reglementări rutiere, inclusiv pentru benzile dedicate bicicliștilor.
Harta cu modificările din zonă o puteți vedea aici
2. În data de 08.11.2016, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, la interesecția cu strada Nicolae Iorga, se va amenaja un nou sens giratoriu și se vor executa marcaje rutiere specifice.
Reamintim că și traseul autobuzul 101C va fi modificat începând de mâine.