CNS „Cartel ALFA” solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea eliminării taxei radio-tv
Publicat de Arantxa Catană, 31 octombrie 2016, 14:51 / actualizat: 17 decembrie 2016, 10:56
„Scrisoare deschisă
Preşedintelui României, Klaus Werner Johannis
Domnule Preşedinte,
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” vă solicită să nu promulgaţi legea care transformă presa publică în instrumente „de partid şi de stat”.
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” vă îndeamnă la prudenţă în acceptarea cadourilor oferite de politicieni în această perioadă, inclusiv prin reduceri de taxe adoptate fără studii de impact.
CNS „Cartel ALFA” vă atrage atenţia că desfiinţarea taxei radio-tv şi alocarea de la buget a sumei necesare pentru funcţionarea şi dezvoltarea serviciilor publice de radio şi televiziune încalcă prevederile art. 31 din Constituţia României, dar este contrară şi practicilor de independenţă, conform declaraţiilor anexate prezentei scrisori.
Finanţarea SRR şi TVR de la bugetul statului reprezintă pentru fiecare român cel puţin aceeaşi obligaţie financiară, dar mai puţină transparenţă şi predictibilitate. In acelasi timp, ar fi grav afectată independenţa editorială a celor două servicii publice de presă faţă de factorul politic.
Pe de altă parte, este ciudat că în cazul altor instituţii – precum Banca Naţională a României sau Autoritatea de Supraveghere Financiară – unde finanţarea de la bugetul statului ar fi benefică şi ar elimina dependenţa de sistemul pe care acestea au menirea să-l supravegheze, nu se ia o asemenea măsură. Mecanismul de finanţare al acestor instituţii naţionale, susţinut prin taxele plătite de operatorii (bănci şi firme de asigurări) supuşi controlului, duce la o politică de protejare a intereselor companiilor şi mai puţin a intereselor cetăţeanului.
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” aşteaptă adoptarea măsurilor economice necesare pentru creşterea economică şi distribuirea acesteia cu preponderenţă către salariaţi, nu aproape exclusiv către angajatori, inclusiv prin modificarea sistemului fiscal al veniturilor.
CNS „Cartel ALFA” constată lipsa măsurilor politice şi guvernamentale strategice pentru creşterea consistentă a calităţii vieţii cetăţenilor şi consideră decizia de eliminare a câtorva taxe parafiscale drept mărunţiş aruncat de politicieni pentru ca noi, românii, să mai supravieţuim liniştiţi o iarnă în sărăcia cu care doresc să ne obişnuim.
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” vă solicită să nu promulgaţi şi să returnaţi spre revizuire Parlamentului articolele care se referă la eliminarea taxei radio-tv.”
Bogdan Iuliu HOSSU
Presedinte CNS „Cartel ALFA”