Ascultă Radio România Constanța Live

Le Monde: Frumuseţea sacră a ROMÂNIEI

Le Monde: Frumuseţea sacră a ROMÂNIEI

Publicat de , 29 octombrie 2016, 17:11

Sub titlul ”Frumusețea sacră a României”, cotidianul francez Le Monde a publicat vineri un amplu reportaj despre un periplu la mai multe obiective turistice din Maramureș și Bucovina. Semnatarul articolului, François Bostnavaron, turist pentru o săptămână în România, pe care o prezintă ca o ”țară francofilă și adesea francofonă”, nu-și ascunde admirația față de peisajele văzute și oamenii întâlniți.

Aeroportul din Cluj-Napoca nu este de dimensiunea lui Roissy, dar totul este la fel de bine, își începe el relatarea, remarcând rapiditatea formalităților vamale, în aproximativ zece minute, și a închirierii unei mașini — o Dacia. După sosirea la Cluj, primul obiectiv al excursiei sale este Breb, situat la poalele masivului Gutâi în Valea Marei. Bostnavaron îi liniștește pe cititori, dând asigurări că ”rețeaua rutieră, în special drumurile principale, este destul de bine întreținută”, iar peisajele sunt variate, alternând păduri, pășuni și sate cu case din lemn. A trebuit doar să se obișnuiască cu unele încetiniri, din cauza numeroaselor lucrări și în special a căruțelor, care apar uneori pe șosea.

La Breb, prima care apare este biserica, ale cărei turle înalte acoperite cu zinc sunt scăldate în lumina soarelui la sfârșitul zilei. Frumusețea pensiunii la care a făcut rezervare, cu poarta sa sculptată tradițional, este dublată de primirea ”caldă și prietenoasă” a proprietarilor, ”la înălțimea a ceea ce s-ar putea imagina”. Camera este una tipic tradițională, ca un ”concentrat de artizanat local”. De altfel, localnicii au păstrat în această regiune costumele tradiționale și turistul francez a avut ocazia să-i vadă cum ies îmbrăcați astfel, la chemarea clopotelor micii biserici, pentru a asista la lunga slujbă de duminică.

În jurul localității Breb, abundă locurile de vizitare pentru a descoperi această regiune șicanată de istorie, unde localnicii au fost refractari și au rezistat tuturor regimurilor, inclusiv în epoca Ceaușescu. Pentru a înțelege bine evoluția sa, scrie semnatarul articolului, este esențial de vizitat Muzeul național al totalitarismului de la Sighet, unde fiecare celulă este un spațiu didactic ce permite înțelegerea modului în care s-a dezvoltat rezistența anticomunistă. Tot la Sighet, François Bostnavaron a vizitat sinagoga în stil baroc și casa natală a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1986, decedat la 2 iulie, care s-a născut în acest oraș hasidic unde mai mult de jumătate din locuitori erau evrei până în 1944, înainte de deportarea lor în masă. Sighet a fost mult timp un far al culturii evreiești în Europa Centrală, scrie Le Monde.

De la Sighet, într-o jumătate de oră se ajunge la Săpânța, oraș faimos pentru „Cimitirul vesel”, își continuă relatarea François Bostnavaron, care descrie locul ca o asociere prolifică între un Rousseau local, un sculptor amator și un antreprenor de pompe funebre. Stan Ioan Pătraș, cel căruia îi datorăm acest cimitir extraordinar, a fost un pic din cei trei la un loc, estimează autorul reportajului, descriind în mod detaliat pentru cititori prin ce se face atât de remarcat acest loc.

Excursia lui François Bostnavaron continuă la mănăstirea Bârsana, la Rozavlea, Ieud, Moldovița, Prislop, călătoria de mai multe zile alternând pe drumuri de munte, păduri de pin sau sate, în farmecul culorilor toamnei ce amintesc de Vestul canadian. Mănăstirile urmează una după alta, Humor, Voroneț cu albastrul său celebru, supranumită „Capela Sixtină a Orientului”, biserica Arbore … din lemn masiv, cu fațade pictate și colorate, Sucevița, ale cărei fresce exterioare sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Bostnavaron laudă bucătăria locală, este încântat de casele tradiționale, dar remarcă și unele mai moderne, ”adesea asociate cu o mașină de marcă nemțească, simbol al succesului”.

Revenind la Cluj în încheierea excursiei sale, Bostnavaron descrie orașul ca fiind foarte cosmopolit și, mai presus de toate, foarte conectat. În opinia lui, acest lucru se datorează în parte numărului mare de studenți, mai ales la medicină. ”Nu este neobișnuit să auzi vorbindu-se în franceză și există un motiv bun: mulți studenți care au ratat primul an în Franța vin să își încerce norocul aici”, scrie Bostnavaron în finalul reportajulului său.

Sursa – AGERPRES

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 16:19

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves

Într-o conferință de presă organizată cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului estival de pe litoral, organizatorul festivalului Sunwaves,...

Ce spun autoritățile despre avizele și autorizațiile necesare pentru amenajarea corturilor din zona festivalului Sunwaves
Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:44

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă

Aproape 50 de angajați va avea societatea Patrimoniu Constanța Litoral SRL, cea care va administra, întreține și exploata Cazinoul și Galeria...

Consilierii locali sunt convocați să aprobe organigrama și statul de funcții al societății care va întreține și exploata Cazinoul și Galeria de Artă
IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:38

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică

Polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean...

IPJ Constanța dă asigurări că polițiștii au toate resursele necesare pentru a asigura ordinea și liniștea publică
AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 15:34

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța

Din 1982, la iniţiativa UNESCO, se celebrează „Ziua Internaţională a Dansului”  și marchează naşterea coregrafului şi dansatorului...

AUDIO | Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Constanța
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:24

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez

Uniunea Democrată Tătară organizează sub patronajul CNR-UNESCO proiectul cultural finanțat de Ministerul Culturii, Hîdîrlez, în perioada 2-4...

În perioada 2-4 mai, la Techirghiol, va avea loc festivalul Hîdîrlez
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:16

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol

Aproape 150 de mii de lei din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol! Atât solicită Primăria Municipiului Constanța...

Câți bani solicită Primăria Constanța din bugetul local pentru cheltuielile de reprezentare și protocol
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 14:06

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat

Povestea a început la sfârșitul lunii octombrie când unul din inspectorii ecologi ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării l-a...

Povestea unui pelican din Delta Dunării, eliberat în zona de reconstrucție ecologică Carasuhat
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 13:59

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză

Ana Sofia Greavu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național ‘Gheorghe Lazăr’ din Sibiu a câștigat, luni, marele premiu al...

TULCEA: O elevă din Sibiu a câștigat marele premiu al Olimpiadei naționale de limba engleză