TULCEA: Zeci de părinți din familii defavorizate au beneficiat de un curs de educație parentală
Publicat de Arantxa Catană, 26 octombrie 2016, 16:30
Pentru a dărâma bariera dintre adulţii şi copiii din familiile defavorizate, peste 50 de părinţi au fost consiliaţi cum să îşi educe copiii, la Centrul multifuncţional Sophia din Tulcea.
„Cursurile de educație parentală au fost susținute cu părinții copiilor beneficiari ai centrului, dar nu numai. Am făcut niște scrisori pe care le-au scris părinții, cum s-au comportat înainte de a face aceste cursuri și acum când o să le desfacem o să vedem dacă se schimbă ceva. Eu le-am spus așa: dacă ați reușit să mergeți acasă și să-i spuneți copilului te iubesc, înseamnă că noi ne-am atins obiectivul”, a declarat managerul proiectului, Eugenia Iancu.
Centrul multifuncţional Sofia a fost înfiinţat anul acesta, printr-o finanţare norvegiană şi are drept obiectiv reducerea riscului de excluziune socială.