TULCEA: Prea puține doze de vaccin hexavalent
Publicat de Arantxa Catană, 24 octombrie 2016, 11:51
Număr insuficient de doze de vaccin hexavalent, la Tulcea.
Era nevoie de aproape 2.000 de doze, dar judeţul a primit 1.200.
În judeţul Tulcea sunt peste 1.600 de copii restanţieri la acest vaccin, spune directorul DSP Tulcea, Mihaela Nicolau.
Medicii de familie tulceni atrag atenţia că nerespectarea schemei de vaccinare ar putea face ca vaccinul să nu mai aibă efectul scontat, iar vaccinarea să fie inutilă.
„Acest vaccin se face la 2-4-11 luni, aceasta este o schemă obligatorie națională. Sigur că nu este bine să depășească un interval mai mare între aceste administrări pentru că nu-și mai are efectul scontat. Din păcate acest lucru se întâmplă de o perioadă foarte mare de timp, ceea ce nu ne convine pentru că va trebui să dăm explicații de ce da de ce nu”, a precizat medicul de famile, Constantin Ciureanu.
Vaccinul hexavalent se administrează copiilor la 2, 4 şi 11 luni, pentru prevenirea difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei acute de tip B, poliomelitei, dar şi altor infecţii invazive.