Calendarul zilei – 27 octombrie
Publicat de Codrin RAITA, 27 octombrie 2016, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 9:00 – lucrări în comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* ora 10:00 – lucrări în Comisia pentru industrii şi servicii – la sala 25, etaj 2, corp B4
– Casa Regală
* Programul evenimentelor dedicate aniversării Regelui Mihai I la împlinirea vârstei de 95 de ani (25 oct.):
- ora 17:00 – Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor lua parte, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, la prezentarea publică a emisiunii filatelice „Motoarele, pasiune regală”, realizată de Romfilatelia. Cu această ocazie, Corul Regal va suţine un scurt recital
– Juridic
* Curtea Constituţională a României a amânat pentru astăzi soluţionarea excepţiei privind dispoziţiile din Codul civil referitoare la recunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex, ridicate într-un proces de Relu Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton şi Asociaţia ACCEPT
– Economic
* Deschiderea oficială a noului Carrefour Veranda din Piaţa Bucur Obor, acesta fiind al 12-lea hipermarket Carrefour din Bucureşti şi al 31-lea din ţară – ora 10:00, Str. Ziduri Moşi, nr. 23
* A XII-a ediţie a Conferinţei internaţionale „Managementul strategic al resurselor umane în contextul dezvoltării durabile”, organizată de Facultatea de Administraţie şi Management Public din cadrul ASE Bucureşti (27 – 28 oct.)
* Business Magazin organizează a şasea ediţie a CEO Awards 2016 – Cei mai admiraţi CEO din România
– Medicină, Sănătate
* Conferinţă de presă prin care o companie farmaceutică anunţă lansarea în România a celei mai revoluţionare şi neinvazive metode contraceptive – ora 11:00, la Hotel JW Marriott. Evenimentul va fi moderat de Melania Medeleanu, iar invitaţii speciali sunt prof. dr. Monica Cîrstoiu şi conf. dr. Iuliana Ceauşu
– Cultură
* Filmul „El Clasico”, propunerea Irakului la Premiile Oscar 2017, va deschide cea de-a III-a ediţie a HipTrip Travel Film Festival, care se desfăşoară între 27 şi 30 octombrie, la Cinema Union şi la Cinemateca Eforie
* Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și „Asociația Istoria Artei” organizează cea de-a patra conferință „Parcul Carol I – 110 ani: reconstituire istorică și digitală” – ora 18:30, la sediul din Str. Batiștei nr. 15. Vor prezenta: istoric de artă dr. Oana Marinache, istoric drd. Cezar Petre Buiumaci și fotograf Cristian Gache. Ilustrația muzicală: Ana Bădică și Marius Boldea – pian. Coordonatorul proiectului: Aurora Fabritius
* Universal Music România şi Gypsy Productions România organizează lansarea Albumului de jazz „The American Dream”, proiect iniţiat de Damian Drăghici – ora 19:00, la Librăria Cărtureşti Carusel
* BestMusic Live Concerts prezintă concertul Cristi Minculescu & IRIS – ora 21:30, la Hard Rock Cafe
* Istanbul: În perioada 20 – 30 octombrie, Istanbul Modern organizează festivalul de film regional denumit „Balkanmania”, care reunește pelicule premiate. România va fi prezentă cu trei dintre cele mai premiate producții 2016: „Câini”, în regia lui Bogdan Mirică; „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu; „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu. Astăzi, are loc premiera filmului „Sieranevada” în regia lui Cristi Puiu – ora 19:00, la Muzeul de Artă Modernă
* Ankara: Vernisajul expoziţiei „Interludii – în cheie fotografică” (27 – 30 oct.), semnată de Cornel Brad, în prezenţa ambasadorului României la Ankara, Gabriel Şopandă – ora 18:30, la Galeria Universităţii Bilkent Ankara, Facultatea Artele Spectacolului şi Muzică
– S-a întâmplat într-o zi de 27 octombrie
* Acum 329 de ani (1687), prin semnarea Tratatului de la Blaj, 12 oraşe şi cetăţi din Transilvania erau puse la dispoziţia trupelor imperiale, pentru a căror întreţinere erau necesare fonduri importante (acest act a marcat, practic, începutul dominaţiei habsburgilor în Transilvania). Imperiul recunoştea, în cadrul Tratatului, privilegiile ţării şi domnia ereditară a lui Mihai Apafi, principe al Transilvaniei (1661-1690)
* Cu 112 ani în urmă (1904) intra în funcţiune prima linie de metrou din New York. Primarul metropolei americane, George McClellan, a fost cel care a inaugurat linia de metrou, el aflându-se în prima garnitură de tren care a plecat din staţia City Hall. Reţeaua de linii devine cea mai mare din SUA şi una dintre cele mai mari din lume
* Acum 98 de ani (1918), Guvernul român adresa un ultimatum trupelor de ocupaţie, prin care le cerea să părăsească teritoriul României în 24 de ore (în timpul primei conflagraţii mondiale). În noaptea de 28 octombrie/10 noiembrie spre 29 octombrie /11 noiembrie Armata română reîncepea operaţiunile militare împotriva Puterilor Centrale (27.X./9.XI)
* În urmă cu 78 de ani (1938), se inaugura, la Târgu Jiu, „Coloana Infinitului” sau „Coloana fără sfârşit”, celebră sculptură a lui Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii concepute şi executate de sculptorul român. Coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Denumirea ei originală a fost „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din Primul Război Mondial căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului
* Acum 9 ani (2007), un sobor de înalţi ierarhi în frunte cu P.F. Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, oficia slujba de sfinţire a studiourilor TV şi Radio Trinitas din Bucureşti. Cele două studiouri, alături de studioul Radio Trinitas din Iaşi (inaugurat în aprilie 1998) fac parte din noul Centru de Presă „Bazilica” al Patriarhiei Române (care mai include ziarul „Lumina” şi o agenţie de ştiri). Deschiderea oficială a Trinitas TV, primul post de televiziune al Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc în ziua sărbătoririi Cuviosului Dimitrie cel Nou
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală din iulie 1774) (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)
– Sfântul Ioan Gură de Aur (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)
– 1890: S-a născut prozatorul Titus Hotnog; a tradus din Cehov şi Puşkin; a redactat un studiu, bine informat, despre cuvintele de origine cumană din limba română (m. 1957)
– 1902: S-a născut arhitectul Ştefan Balş-Lupu; la comanda Patriarhiei române şi a Mitropoliei Moldovei, a desfăşurat o amplă acţiune de refacere şi restaurare a unor edificii de cult şi a unor monumente istorice; a scris singur sau în colaborare mai multe monografii: „Mănăstirea Moldoviţa”, „Mănăstirea Humor”, „Mănăstirea Neamţ” ş.a.; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1994)
– 1910: S-a născut istoricul Alexandru Elian; domeniile predilecte: relaţiile Ţărilor Române cu Bizanţul, istoria culturii româneşti medievale, precum şi momentele principale ale istoriei Bisericii Ortodoxe Române; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 1998)
– 1919: S-a născut Costin Murgescu, economist, jurist, gazetar, cercetător, diplomat; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, publicând lucrări în domeniul gândirii economice româneşti şi universale şi al economiei politice; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1989)
– 1924: S-a născut interpreta de muzică populară Lucreția Ciobanu (m. 2015)
– 1925: S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg, eseist, realizator de antologii și scriitor de literatură științifico-fantastică, precum și actor și scenarist (m. 2010)
– 1934: S-a născut actriţa Sanda Toma
– 1936: S-a născut soprana Niculina Cârstea – 80 de ani
– 1936: S-a născut actorul Dumitru Furdui (m. 1998, la Paris, unde se stabilise) – 80 de ani
– 1936: A murit Bogdan Amaru, prozator, dramaturg şi eseist (n. 1907) – 80 de ani
– 1945: S-a născut Romeo Vanica, compozitor şi instrumentist; membru fondator al formaţiei „Mondial”; între anii 1994 şi 2009 a fost redactor la postul Radio România Actualităţi (m. 2014)
– 1946: S-a născut interpreta de muzică uşoară Mihaela Mihai – 70 de ani
– 1962: S-a născut actriţa Teodora Mareş
– 1985: A murit prozatoarea Alice Botez (n. 1914)
– 1999: A murit compozitorul de muzică uşoară Dinu Giurgiu (n. 1943)
– 2014: A murit Ştefan Ghidoveanu, scriitor, traducător, editor, antologator, blogger, redactor şi publicist-comentator la Radio România; a fost un înfocat promotor al literaturii SF (n. 1955)
– 2015: A murit actriţa de teatru şi film Mitzura Arghezi (numele real: Domnica Teodorescu), fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu); membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2005-2010), deputat PRM (1996-2004) (n. 1924) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Paris: Premierul ucrainean, Volodimir Hroisman, efectuează o vizită de lucru în Franţa (27 – 28 oct.). Programul vizitei include întâlniri și discuții cu prim-ministrul francez, Manuel Valls, ministru al economiei și finanțelor Michel Sapin, și președintele Senatului, Gerard Larcher
– Ierusalim: Ministrul de externe israelian, urmează să nominalizeze un nou ambasador al acestei ţări în Turcia, după o criză diplomatică de şase ani între cele două state
– Strasbourg: Anunţarea laureatului Premiului Saharov al Parlamentului European
– Quito: Este prevăzută începerea negocierilor oficiale de pace între Guvernul columbian şi ELN, a doua gherilă columbiană după FARC
– Bruxelles: Forumul TranslatingEurope, eveniment anual organizat de Direcția Generală Traduceri din cadrul Comisiei Europene (27 – 28 oct.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială pentru Patrimoniul Audiovizual” este marcată, la iniţiativa din 2005 a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), pentru aducerea la cunoştinţa publicului larg a importanţei păstrării documentelor audiovizuale, pentru sublinierea pericolului de deteriorare în care se află o parte a acestui patrimoniu şi pentru creşterea prestigiului cultural al patrimoniului audiovizual. La această dată, în 1980, cea de-a 21-a sesiune a Conferinţei Generale UNESCO a adoptat Recomandarea pentru salvgardarea şi conservarea imaginilor în mişcare
– Ziua Naţională a Statului insular Sfântul Vincenţiu şi Grenadine (situat în Arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor; insulele au fost descoperite de Cristofor Columb în anul 1493, de ziua Sf. Vincenţiu); aniversarea proclamării independenţei – 1979
– Sărbătoarea naţională a Republicii Turkmenistan; aniversarea proclamării independenţei/1991 – 25 de ani
– 1466: S-a născut Erasmus (Desiderius) din Rotterdam, teolog şi erudit olandez, unul din cei mai însemnaţi umanişti din perioada Renaşterii şi Reformei din secolele al XV-lea şi al XVI-lea (m. 1536) – 550 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1469
– 1728: S-a născut navigatorul şi exploratorul britanic James Cook; a întreprins trei expediţii succesive (între 1768 şi 1779) în jurul Pământului, în timpul cărora a cercetat Noua Zeelandă şi a descoperit ţărmul oriental al Australiei, Noua Guinee, arhipelagul Sandwich de Sud etc. (m. 1779)
– 1744: S-a născut Mary Moser, pictoriță britanică, una dintre cele mai cunoscute artiste ale secolului al XVIII-lea din Marea Britanie, membră a Academiei Regale (m. 1819)
– 1782: S-a născut Nicolo Paganini, compozitor şi violonist italian, inovator al tehnicii violonistice; considerat unul dintre cei mai mari violoniști din toate timpurile (m. 1840)
– 1858: S-a născut Theodore Roosevelt, om politic republican american, preşedinte al SUA între 1901 şi 1909; adept al unei politici externe dure şi al expansiunii nord-americane în America Latină; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1906 (pentru medierea în războiul ruso-japonez) (m. 1919)
– 1867: A murit astronomul englez John Wrottesley, membru fondator al Societăţii Regale de Astronomie (n. 1798)
– 1913: S-a născut chimistul ceh Otto Wichterle, inventatorul lentilelor de contact (1961); autor al unui număr impresionant de lucrări ştiinţifice şi de manuale în domeniul chimiei (m. 1998)
– 1914: S-a născut poetul galez Dylan (Marlais) Thomas (m. 1953)
– 1922: S-a născut actriţa, scenarista şi poeta americană Ruby Dee (m. 2014)
– 1922: S-a născut comediantul francez Michel Galabru (m. 2016)
– 1923: S-a născut pictorul american Roy Lichtenstein, reprezentant important al „pop art” (m. 1997)
– 1925: S-a născut Warren Christopher, fost secretar de stat american; de profesie avocat, democratul Warren Christopher a fost, pe rând, ministru adjunct al Justiţiei în timpul mandatului de preşedinte al lui Lyndon Johnson (în 1967) şi secretar de stat adjunct după alegerea lui Jimmy Carter la Casa Albă (în 1976). Apogeul carierei sale politice şi diplomatice a fost atins în timpul primului mandat de preşedinte al lui Bill Clinton, când a ocupat funcţia de secretar de stat al SUA (între ianuarie 1993 şi ianuarie 1997). În această calitate, el a fost printre artizanii semnării acordului de pace israeliano-palestinian de la Oslo (1993) şi al negocierilor de la Dayton (1995) care au pus capăt războiului din fosta Iugoslavie (m. 2011)
– 1934: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul grec Giorgos Konstantinou
– 1938: A murit soprana Alma Gluck, de origine evreică-americană, una din cele mai faimoase cântăreţe de operă ale lumii, din epoca respectivă, înregistrările sale vânzându-se în peste un milion de exemplare (n. 1884)
– 1939: S-a născut John Cleese, comic, actor de film şi scenarist britanic
– 1952: S-a născut Roberto Benigni, actor de film, regizor şi scenarist italian; cu cel mai cunoscut film al său “Viața e frumoasă”, realizat în 1997, Roberto Benigni convinge întreaga lume a cinematografiei internaționale, fiind răsplătit în 1998 cu două Premii ale Academiei Europene de Film, dar și cu Marele premiu al juriului la Festivalul Filmului de la Cannes, iar în 1999 triumful continuă cu alte foarte onorante nominalizări, cu trei Premii Oscar și cu Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, care îi revine lui însuși
– 1952: S-a născut pianista franceză Brigitte Engerer (m. 2012)
– 1954: A murit compozitorul şi pianistul italian Franco Alfano (n. 1875)
– 1968: A murit Lise Meitner, fiziciană suedeză de origine austriacă; a emis, în ianuarie 1939, împreună cu Otto Frisch, prima explicaţie fizică a fisiunii nucleare, iar împreună cu colegul Otto Hahn şi asistentul său Fritz Straßmann a descoperit prin metode radiochimice reacţia de fisiune nucleară; din cauza faptului că era femeie şi evreică, în perioada interbelică nu a fost recunoscută ca unul dintre descoperitorii fisiunii nucleare (din acest motiv nu a primit nici Premiul Nobel); este considerată de mulţi drept adevăratul părinte al bombei atomice (n. 1878)
– 1985: A murit fizicianul american Thomas Townsend Brown; a fost primul care a descoperit teoria referitoare la legăturile dintre electromagnetism şi câmpurile gravitaţionale ale lui Einstein (n. 1905)
– 1990: A murit Jacques Démy, regizor şi scenarist francez, reprezentant al „Noului val francez” de la începutul anilor ’60 ai secolului XX (n. 1931)
– 1990: A murit actorul de film şi regizorul italian Ugo Tognazzi (n. 1922)
– 2012: A murit cântăreţul şi compozitorul american de jazz şi soul Terry Callier (n. 1945). NOTĂ: Site-ul www.last.fm/music dă moartea la 28.X.2012
– 2012: A murit compozitorul german Hans Werner Henze, cunoscut, în special, pentru muzica pe care a realizat-o pentru spectacole de teatru; a scris, de asemenea, muzică pentru operă-balet (n. 1926)
Sursa: RADOR