UPDATE – BRUXELLES. Luare de OSTATICI într-un supermarket
Publicat de Adrian Băncilă, 18 octombrie 2016, 20:54
UPDATE (ora 22.41): Poliția belgiană a anunțat că bărbatul înarmat cu un cuțit care a luat 15 ostatici într-un supermarket dintr-o suburbie a capitalei Bruxelles a fost prins, anunță Reuters.
Autoritățile belgiene nu au oferit alte detalii despre incident.
Postul public de televiziune VRT a anunțat că este vorba de o tentativă de jaf, însă autoritățile belgiene nu au confirmat. Atacatorul nu a făcut nicio revendicare, transmite DPA.
–––––––––––––––
Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat 15 persoane ostatici într-un supermarket dintr-o suburbie a capitalei belgiene Bruxelles, a anunțat poliția locală, citată de Reuters și DPA.
Postul public de televiziune VRT a anunțat că este vorba de o tentativă de jaf, însă autoritățile belgiene nu au confirmat. Atacatorul nu a făcut nicio revendicare, spun autoritățile belgiene, citate de DPA.
Sursa: Agerpres