Român arestat pentru trafic de cocaină în Irlanda
Publicat de Adina Sîrbu, 8 noiembrie 2014, 22:53
Un român a fost arestat pentru trafic de droguri la Dublin.
El a fost prins pe aeroportul din capitala Irlandei, cu aproape 5 kilograme şi jumătate de cocaină pe care, dacă reuşea să o vândă, ar fi obţinut aproape 400.000 de euro.
Cocaina era ascunsă în ambalaje de bomboane.
Presa irlandeză scrie că este una dintre cele mai mari capturi de droguri pe aeroportul din Dublin anul acesta.