Puștii Academiei Hagi vor juca la Paris
Publicat de Catalin Donose, 12 octombrie 2016, 10:02
Echipa de juniori născuţi în anul 2004 a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” a câştigat, la 29 mai, Cupa Hagi Danone. Campionii României la această categorie de vârstă au obţinut dreptul să ne reprezinte ţara la turneul final al Danone Nations Cup, care va avea loc în Franţa, la Paris, în intervalul 14-16 octombrie.
Antrenorul Cosmin Constantin a căutat să-i aducă în vârf de formă la Danone Nations Cup pe talentaţii jucători ai Academiei Hagi, care, în paralel, au disputat şi primele şase etape ale Campionatului Naţional de Juniori D, sezonul 2016/2017.
În Franţa vor merge 12 jucători: Ştefan Iuruc, Ciprian Udrişte – portari; Alexandru Burcă, Denis Ciobanu, Ştefan Duţu, Lary Ion, Horia Marin, Ion Muşat, Eduard Moga, Mario Paris, Răzvan Oancea, Andrei Borza – jucători de câmp. Nouă dintre cei 12 componenţi ai lotului au făcut parte şi din echipa devenită campioană naţională în acest an (2-2, 7-5 d.7m în finală cu Kinder Tg. Mureş).
Din cauza cerinţelor de vârstă, portarul Rafael Munteanu (10 ani) a fost înlocuit cu Ciprian Udrişte, iar locul jucătorilor Ionuţ Nistor şi Cristi Neicu (care nu mai sunt legitimaţi la Academia Hagi) a fost luat de Mario Paris şi Răzvan Oancea.
La turneul final Danone Nations Cup, de la Paris, România face parte din Grupa G, alături de Belgia, Spania şi Uruguay. În total sunt 8 grupe a câte 4 echipe, iar primele două clasate din fiecare serie vor obţine calificarea în optimile de finală ale competiţiei.
După încheierea partidelor din faza grupelor echipele clasate pe locurile 3 şi 4 vor evolua în meciuri de clasament (pentru stabilirea ierarhiei locurilor 17-32).