TULCEA: Criză de vaccin hexavalent
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 octombrie 2016, 08:58
1.700 de copii tulceni încă nu au primit vaccinul hexavalent, care îi protejează de mai multe boli grave.
Motivul este acela că în judeţ, nu există doze de vaccin.
Direcţia de Sănătate Publică Tulcea aşteaptă să primească 2.000 de doze de vaccin hexavalent, însă încă nu se ştie când vor veni.
Directorul DSP Tulcea spune că de la începutul acestui an, a primit din partea ministerului 2.290 de doze de vaccin hexavalent,care au fost distribuite medicilor de familie.
15.000 doze de vaccin hexavalent se află deja în țară, în acest moment având loc procedura de recepție, a declarat marți, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu.
Potrivit acestuia, după ce DSP-urile vor intra în posesia dozelor, medicii de familie le vor putea ridica.
Vaccinul hexavalent face parte din schema obligatorie de imunizare a copiilor și se administrează împotriva tetanosului, tusei convulsive, difteriei, Haemophilus și poliomielitei, dar și hepatită.
Sursa – agerpres.ro