Cadavrele victimelor MH17 ar putea să nu fie găsite toate
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 noiembrie 2014, 14:09
Cadavrele victimelor zborului MH17, doborât în iulie în spațiul aerian din estul Ucrainei, ar putea să nu fie găsite toate, a declarat astăzi șeful diplomației olandeze Bert Koenders, care a venit la locul producerii catastrofei, relatează AFP.
„În prezent nu putem spune cu siguranță (…) când și nici măcar dacă vom putea recupera ultimele nouă (cadavre), dar vom face tot ceea ce vom putea, împreună cu autoritățile de aici, pentru ca acest lucru să fie posibil”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.
Prăbușirea avionului Boeing de tip 777 al companiei Malaysia Airlines, care a decolat de pe Aeroportul Amsterdam-Schiphol către Kuala Lumpur, s-a soldat cu 298 de morți, dintre care două treimi erau cetățeni olandezi, pe 17 iulie.
„Astăzi (sâmbătă) am trimis (către țările victimelor) cinci sicrie cu rămășițe umane”, a anunțat reprezentantul administrației regiunii Harkov Igor Baluta.
Koenders s-a declarat „încrezător” în faptul că bucăți din epava avionului vor putea să fie adunate și repatriate, dar a subliniat că este imposibil să se spună când, din cauza fluctuațiilor situației în domeniul securității în regiune