Pugilistul Viorel Simion își va apăra titlul de campion IBF la 14 Octombrie
Publicat de Claudiu Dobrescu, 8 octombrie 2016, 08:14
Pugilistul Viorel Simion a anunțat că își va pune în joc titlul de campion IBF Inter-Continental la categoria pană.
Meciul va avea loc la 14 octombrie, în gala profesionistă „Bombardament in Arena” de la Circul Globus din București, potrivit unui comunicat al AGERPRES. Adversarul lui Simion va fi spaniolul Andoni Gago Lopez, supranumit „El Macho”, desemnat challenger de IBF.
Simion a cucerit titlul IBF Inter-Continental pe 18 martie 2016, tot la Circul Globus, după ce l-a învins la puncte în 12 runde pe belgianul de origine armeană,Alexander Miskirtchian.
Boxerul român în vârstă de 34 ani are în palmares 20 de victorii (dintre care 9 KO) și o înfrângere la profesioniști, în timp ce spaniolul are 15 victorii (5 KO), două eșecuri și un meci nul.
În aceeași gală, care va fi transmisă de sport.ro și Pro TV sub genericul „Noaptea Campionilor”, vor lupta alți doi boxeri, campioni mondiali la tineret: Bogdan Dinu (la categoria grea) și semimijlociul Flavius Biea, neînvinși la profesioniști.
Tinerii pugiliști Cezar Juratoni, Daniel Buciuc și Eronim Arădoaie vor intra și ei în ring pentru
Fight card-ul galei:
categoria welter (4 reprize)
Daniel Buciuc (România) — Boian Aleksandrov (Bulgaria)
categoria super welter (4 reprize)
Eronim Arădoaie (România) — Stanislav Nenkov (Bulgaria)
cat. grea (4 reprize)
Cezar Juratoni (România) — Mladen Manev (Bulgaria)
categoria welter (8 reprize)
Flavius Biea (România) — Roman Seliverstov (Bulgaria)
categoria grea (10 reprize)
Bogdan Dinu (România) — Davit Gorghiladze (Georgia)
Titlul IBF Inter-Continental — cat. pană (12 reprize)
Viorel Simion — Andoni Gago (Spania)