Județul TULCEA: Lipsa de medici, acoperită cu asistenți comunitari
Publicat de , 6 octombrie 2016, 13:28
69 de asistenţi comunitari şi 16 mediatori sanitari încearcă să suplinească lipsa de medici din judeţul Tulcea. Programul a fost implementat de Ministerul Sănătăţii, în anul 2012, iar acum nu există sat din Delta Dunării care să nu aibă câte un asistent medical, spune directorul Direcției de Sănătate Publică Tulcea, Mihaela Nicolau.
Pentru a atrage medicii în zonele izolate, DSP Tulcea a reuşit să obţină un spor salarial de 200% pentru aceştia. De mai puţin succes s-a bucurat demersul făcut la minister, încă de anul trecut, pentru înfiinţarea unui Centru Regional de Permanenţă la Sulina, dotat cu şalupe, pentru ca medicii să se poată deplasa în toate localităţile din Deltă. DSP nu a primit încă niciun răspuns, în legătură cu acest proiect.