FotoVideo – MEDGIDIA: O butelie a explodat într-un bloc. Apartamente distruse
Publicat de , 30 septembrie 2016, 07:08 / actualizat: 30 septembrie 2016, 9:19
UPDATE 8.10
Suflul exploziei a afectat 13 garsoniere din blocul în care s-a produs deflagrația, iar în jur de 80 de persoane s-au autoevacuat, înainte de sosirea pompierilor. Un bărbat, locatar al garsonierei în care s-a produs deflagrația a suferit arsuri si a fost transportat de medicii de la Ambulanță la Spitalul Municipal Medgidia.
El este conștient, însă a suferit arsuri de gradele 1 și 2 pe 30 la sută din suprafața corpului și va fi transferat, cel mai probabil, la Secția de Chirurgie plastică și reparatorie a Spitalului Județean Constanța.
–––––––––––––––––––-
O butelie a explodat într-un bloc de garsoniere din Medgidia, vineri dimineața, în jurul orei 8.00.
Deflagrația s-a produs pe strada Plevnei.
Din primele informații, mai multe persoane sunt posibil rănite, iar câteva garsoniere au fost afectate serios.
Deflagrația a fost urmată de un incendiu.
Mai multe echipaje ale ISU Dobrogea, dar și medici de la Ambulanță și paramedici SMURD intervin în prezent la locul incendiului.
FOTO – ISU Dobrogea