Profil de interpret: Domnica Dologa
Publicat de Liliana Fustanela, 29 septembrie 2016, 17:28
Domnica Dologa – o voce puternică a Năsăudului a răsărit într-o familie cu încă 4 fete, într-o zi de toamnă aurie, la 29 septembrie, nu departe de satul poetului ţărănimii, George Coşbuc, la Fiad Vale, în comuna Telciu, județul Bistrița – Năsăud. Peisajul de-o frumuseţe tulburătoare a satului natal – Fiad – a însoţit-o în copilărie şi a conturat viitoarea personalitate a artistei. Traseul spre culmile gloriei a fost pavat cu multă trudă, dar şi cu satisfacţii pe măsură. După absolvirea liceului la Năsăud, se angajează la „Textila” pentru a-şi asigura, conform acelor vremuri, o meserie.
Cum copilăria şi tinereţea nu i-au fost uşoare a mers pe principiul: „Fii aspru cu tine, viaţa te va răsfăţa, căci dacă te răsfeţi, viaţa va fi aspră cu tine”. De la fabrica de textile din Năsăud a ajuns repede să facă parte din Ansamblul „Cununa de pe Someş” ca artist amator şi să-şi poarte cântecele numeroase şi autentice peste tot în ţară şi în lume.
În 1995, Domnica Dologa câştigă „Topul tinerilor interpreţi” organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, iar în 1998 obţinea la Târgovişte Trofeul la Festivalul de romanţe „Crizantema de aur”. Tinereţea pe care o are dintotdeauna în glas, în atitudinea de pe scenă, energia uimitoare ca un izvor nesecat şi zâmbetul sunt micile secrete ale artistei bistriţene. Ea înţelege să slujească folclorul vechi şi să transmită publicului demnitatea ţăranului român şi bunul gust al acestuia.
Ioana Radu, Ion Lucian, Maria Peter, Sofia Vicoveanca sunt modelele sale.
„E datoria noastră, a celor care credem în valorile autentice, să nu lăsăm să moară această parte din noi. Acum când mai avem ce salva trebuie să facem ceva. Până nu e prea târziu”, spune Domnica Dologa.
Prin repertoriul de-o frumuseţe aparte, prin costumele parcă pictate de ţărăncile de pe Sălăuţa, prin frumuseţea vocii şi prestanţa scenică, frumoasa Domnica Dologa ajunge, în scurt timp, cap de afiş al prestigiosului Ansamblu al Casei de Cultură Bistriţa. Realizează primele înregistrări la Radio Cluj, și intră astfel în fonoteca de aur a radioului, dar şi în inimile spectatorilor.
Susţine turnee în Ungaria, Polonia, Germania, Austria, Olanda, Danemarca, Portugalia, Israel, Grecia, colaborează cu cei mai prestigioşi dirijori din România (maestrul Paraschiv Oprea), luptă pentru păstrarea autenticului și astfel Domnica Dologa reuşeşte să aducă în faţa publicului un repertoriu demn de apreciat concretizat în albumele: „Floricică de muşcată” -1995, „Auzit-am din bătrâni”-1998, „Cântă-mi ceteraş pe strună” – 2002, „Ce ştiţi voi?” – romanţe, 2003, „De la Salva pân’ la Cluj” – in memoriam Maria Peter, în duet cu Alexandru Pugna, 2006, “Faceţi-mi un pic de loc”-2010, „Mai dă-mi Doamne voie bună” -2012.
Este prezentă de asemenea şi pe albumele ansamblurilor „Cununa de pe Someş” şi „Dor Românesc”.
Mai multe despre cântecele și viața acestei interprete în emsiunea: ”Seri de cântec românesc”, joi, 29 septembrie, după știrile orei 19.00, pe unde medii, 909 sau 1530 khz și on line pe radioconstanta.ro, ascultă live AM.
(lilianafustanela@radioconstanta.ro)