TULCEA: Problemele se țin lanț la Spitalul Judeţean. Autoritățile susțin că se implică
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 septembrie 2016, 09:17
Autorităţile tulcene cer sporuri de izolare pentru medicii din Spitalul Judeţean.
Consiliul Judeţean Tulcea a transmis Guvernului o adresă, prin care cere ca şi medicii din spitalul judeţean să primească un spor de 200%, precum cei din Deltă.
CJ Tulcea mai aminteşte că a alocat fonduri şi pentru construirea unor locuinţe pentru medicii specialişti din Spitalul judeţean şi că aparatura spitalicească va fi modernizată în următorii ani.
Autorităţile speră ca astfel, să rezolve problema deficitului de cadre medicale din spital.
Secția de Terapie Intensivă ar putea rămâne cu un singur medic din această săptămână, după ce doi din cei trei specialişti și-au prezentat demisiile.
Şi șeful de secție și-a dat demisia, dar, conform contractului, trebuie să îşi continue activitate până la mijlocul lunii viitoare.
Probleme cu lipsa personalului sunt şi la alte secţii, printre care se numără şi Pediatria.