TULCEA: Pompierii au intervenit pentru deblocarea mai multor mașini afectate de apă
Publicat de Arantxa Catană, 20 septembrie 2016, 08:35
În urma ploilor care au avut loc în cursul serii de ieri, echipele de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitate şi au intervenit pe raza municipiului Tulcea în două situaţii de urgenţă, astfel:
– la ora 20.33, pompierii tulceni au acţionat cu o autospecială cu apă şi spumă pe strada Dumitru Ivanov, pentru deblocarea a patru autoturisme care erau afectate de apă;
– la ora 21.15, un echipaj de intervenţie a fost solicitat şi a intervenit pe strada Gloriei, pentru scoaterea unei maşini care a intrat cu una dintre roţi într-o gură de canalizare.
Foto: Arhivă