Ascultă Radio România Constanța Live

Federaţia Sanitas intră în GREVĂ GENERALĂ

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 septembrie 2016, 12:17

Angajaţii din sistemul sanitar vor fi în grevă generală pe 31 octombrie, dacă autorităţile nu vor găsi soluţii pentru salarizare.

Din 20 septembrie, în fiecare marţi, vor picheta ministerele Muncii, Finanţelor şi Sănătăţii, apoi Parlamentul.

Pe 12 octombrie, au în program o grevă japoneză. O săptămână mai târziu – o grevă de avertisment între orele 8.00 şi 10.00. Iar din 31 octombrie – greva generală.

Peste 200.000 de angajaţi din Sănătate şi Asistenţă Socială – medici, asistenţi, infirmieri şi personal TESA – ar urma să înceteze lucrul.

Sindicaliştii cer să fie majorate de urgenţă salariile celor peste 25.000 de angajaţi care nu au fost incluşi în ordonanţele care au reglementat salariile bugetarilor. De la personalul tehnic-administrativ din spitale şi direcţiile de sănătate publică, la cadrele medicale din reţeaua şcolară. Pentru toţi ar fi nevoie de 6 milioane de lei pe lună, spun sindicatele. În plus, cer majorări pentru cei peste 120.000 de angajaţi din asistenţa socială care au salariile cele mai mici. Mai vor să fie reduse urgent diferenţele majore de salarizare dintre spitalele clinice şi cele neclinice, precum şi cele dintre asistenţii cu facultate şi cei cu studii postliceale.

Sursa – stiri.tvr.ro

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:52

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare

Biroul Electoral Județean Constanța a decis, astăzi, suplimentarea buletinelor de vot care vor fi folosite, duminică, 4 mai, în primul tur al...

Pregătiri pentru valurile de turiști care vor ajunge la mare de 1 Mai se fac nu doar în hoteluri, restaurante sau cluburi, ci și în secțiile de votare
Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 15:04

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față

Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a...

Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 14:47

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri

Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public, privind descoperirea de „droguri îngropate pe plajă”, Centrul de Informare și...

IPJ Constanța aduce lămuriri în legătură cu mai multe informații din spațiul public referitoare la descoperirea unei cantități de droguri
AUDIO | CONSTANȚA: Participare record la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale EduCampus
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 14:15

AUDIO | CONSTANȚA: Participare record la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale EduCampus

Peste 10.000 de tineri, absolvenți de clasa a VIII-a, dar și liceeni de clasa a XII-a și a XIII-a au venit astăzi în campusul Universității...

AUDIO | CONSTANȚA: Participare record la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale EduCampus
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 13:11

AUDIO | În ce condiții se poate menține șomajul obținut în alte țări, dacă beneficiarii revin în România

Tot mai mulți români stabiliți în străinătate se întorc în țară. Cauzele sunt multiple, de la problemele personale, până la...

AUDIO | În ce condiții se poate menține șomajul obținut în alte țări, dacă beneficiarii revin în România
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 12:48

CFR SA: Situația a fost remediată în zona de nord a Capitalei

Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA informează că, începând cu ora 12:15, defecțiunea apărută la instalația de centralizare...

CFR SA: Situația a fost remediată în zona de nord a Capitalei
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 12:03

CONSTANȚA: Mai mulți șoferi au rămas fără permis pentru neacordarea de prioritate pietonilor

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au acționat pentru...

CONSTANȚA: Mai mulți șoferi au rămas fără permis pentru neacordarea de prioritate pietonilor
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 11:53

AUDIO | Turismul din Tulcea, prins între controale, birocrație și activități „la negru”

Săptămâna trecută, Prefectura Tulcea a organizat o întâlnire care a adus la aceeași masă reprezentanții instituțiilor publice și...

AUDIO | Turismul din Tulcea, prins între controale, birocrație și activități „la negru”