FC Viitorul joacă în deplasare cu FC Botoșani în etapa a-8-a din Liga I
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 septembrie 2016, 10:14
Etapa a-8-a din Liga I la fotbal începe mâine cu partida FC Botoșani – FC Viitorul Constanța, programată la ora 18.00.
Gazdele sunt pe locul al doilea în clasament cu 13 puncte, în urma liderului FC Steaua București care a acumulat 17 puncte, iar FC Viitorul are 10 puncte și ocupă poziția a șaptea.
Tot mâine dar de la ora 20.30 se mai dispută și meciul dintre Pandurii Tg Jiu și ASA Tg Mureș.
Celelalte partide vor avea loc după cum urmează: sâmbătă, CFR Cluj – FC Voluntari (de la ora 18.00) și Dinamo București – CSM Poli Iași (de la ora 20.30), duminică, CS U Craiova – Concordia Chiajna (de la ora 17.00) și ACS Poli Timișoara – FC Steaua București (de la ora 20.00).
Etapa se va încheia Luni 19 septembrie cu partida Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș, de la ora 20.30.
Toate meciurile vor fi transmise în direct la Digisport 1, Dolcesport 1, Look TV și Look Plus.