CONSTANȚA: Petiție depusă la Primărie. World Animal Protection cere oprirea masacrului câinilor fără stăpân
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 septembrie 2016, 07:12
Organizația World Animal Protection, în parteneriat cu asociația Save the Dogs, a strâns peste 60.000 de semnături din întreaga lume, într-o petiție prin care cere primăriei Constanța un mod mai uman de gestionare a populației de câini comunitari din oraș, după ce în ultima perioadă autoritățile locale au girat uciderea a peste 4000 de maidanezi.
Conform evz.ro, Primăria Constanța nu are la această oră un adăpost pentru câinii comunitari, animalele fără stăpân capturate de hingheri fiind transportate la Ovidiu unde după 14 zile sunt eutanasiate.
Viceprimarul Constanței Dumitru Babu, a primit ieri pețiția de la reprezentanții World Animal Protection.
Conform voluntarilor, o abordare ,,umană” include sterilizarea gratuită a câinilor fără stăpân, identificarea și înregistrarea animalelor, promovarea adopțiilor, proiecte educative în școli, amendarea celor care abandonează sau chinuie câinii și colaborarea cu asociațiile de proprietari.
Viceprimarul Dumitru Babu, a dat asigurări că în șase luni de zile, cel mult, solicitările vor fi duse la îndeplinire.
Acesta susține că Primăria va inființa un serviciu special pentru gestionarea fenomenului câinlor fără stăpâni, urmând să construiască un adăpst nou, dar și un centru de adopție.