Astra și Steaua joacă deseară în UEFA Europa League
Publicat de Claudiu Dobrescu, 15 septembrie 2016, 06:47
Campioana României la fotbal, Astra Giurgiu, nu va putea disputa meciurile din Europa League pe propriul stadion din cauza gazonului neomologat.
Primul meci din faza grupelor, cel cu Austria Viena, este programat deseară de la ora 20.00 pe Arena Naţională din Bucureşti și va fi transmis în direct la Dolcesport 1, după care Astra va juca la Cluj celelate două partide din competitia europeană: pe 03 Octombrie cu Viktoria Plzen și pe 08 Decembrie cu AS Roma.
Tot astăzi dar de la ora 22.05, FC Steaua București joacă în deplasare cu Osmanlispor în prima fază a grupelor, în direct la PRO TV și la Dolcesport 1.
La echipa din Turcia evoluează doi foști steliști, Raul Rusescu și Lukasz Szukala, însă polonezul nu a fost nominalizat în lot pentru acest meci.