Foto – CONSTANŢA: Laureaţii FITIC, festivalul care a scos teatrul în stradă!
Publicat de , 11 septembrie 2016, 15:30
Constanţa a trăit, sâmbătă seară, 10 septembrie, o experienţă de neuitat. Spectaculosul a coborât în stradă, unde peste 3.500 de oameni au urmărit cu sufletul la gură un recital memorabil marca Horaţiu Mălăele. Blue Theatre – Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa – FITIC 2016, prima ediţie a fost un succes neanticipat nici chiar de organizatori!.
Este pentru prima oară când, în oraşul nostru, un eveniment cultural are nevoie de o asemenea strategie. Această premieră a fost posibilă datorită Primăriei Constanţa, care a ieşit în întâmpinarea organizatorilor, i-a susţinut încă de la început şi a finanţat evenimentul, spun organizatorii.
Pe parcursul întregii săptămâni (F.I.T.I.C. a început pe 3 septembrie), peste 10.000 de constănţeni s-au adunat în faţa Teatrului de Stat, partener în acest proiect, care a pus la dispoziţie sala. Nu toţi au reuşit să şi intre, spaţiul dovedindu-se neîncăpător. De aceea s-a găsit soluţia scoaterii teatrului în stradă şi, pe această cale, organizatorii – Asociaţia Culturală Mişcarea Teatrală pentru Educaţie Tineretului – mulţumesc maestrului Horaţiu Mălăele pentru că a fost de acord să susţină recitalul în stradă, şi Primăriei Constanţa, pentru sprijinul acordat în derularea acestui experiment.
Seara de sâmbătă, 10 septembrie, a încheiat, într-o atmosferă extrem de emoţionantă, Blue Theatre – F.I.T.I.C. Marele actor a susţinut un spectacol impresionant, punctat de nenumărate runde de aplauze, râsete, dar şi lacrimi în colţul ochilor, a duioasă aducere aminte. Un spectacol total, care a accesat toate straturile emoţionale şi sentimentale ale publicului, care a amuzat, a incitat şi a pus pe gânduri, adică şi-a împlinit misiunea, aceea a unei revoluţii culturale care scoate spectacolul şi publicul în stradă, căci un mesaj profund uman nu ţine de spaţiu, ci de conţinut şi de fondul uman al fiecăruia dintre noi. Este nevoie de un actor atât de iubit de public pentru a sublinia şi dimensiona emoţional tot acest complex al sensibilităţii publice.
„Primăria evaluează impactul necesităţii evenimentelor în ce-i priveşte pe cetăţeni prin gradul lor de implicare. Acolo unde sunt oameni, acolo suntem şi noi. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât vom face lucruri mai bune. Primăria nu face lucruri doar de dragul de a le face, ci identifică interesul oamenilor şi acţionează acolo unde aceştia o doresc. Şi dacă teatrul este pe cale să redevină o tribună publică şi un pol de interes atât de puternic pentru cetăţenii oraşului, Primăria va susţine din toate puterile acest interes“, a declarat primarul Decebal Făgădău. La superevenimentul de închidere a festivalului a participat şi viceprimarul Dumitru Babu, reprezentând autoritatea locală, care a fost alături de F.I.T.I.C. încă de la început.
Premiile FITIC 2016
În cadrul Festivalului au fost oferite şi patru premii, eforturile şi prestanţa trupelor fiind, astfel, clasificate de specialişti, membri ai juriului format din: celebra actriţă Adriana Trandafir – preşedintele juriului; Cristian Hadji-Culea – regizor, cadru didactic U.N.A.T.C. Bucureşti, director al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi; Daniela Hanţiu – actriţă, decan prof.univ.dr. al Facultăţii de Arte, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa; Daniel Vulcu – regizor şi actor, director Teatrul „Regina Maria“ din Oradea; Dana Dumitrescu – actriţă, director Teatrul de Stat Constanţa, cadru didactic al Facultăţii de Arte, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa; Ion Coja – lingvist, publicist, dramaturg; Alina Cristea – teatrolog, critic de teatru, jurnalist cultural, conf.univ.dr. al Facultăţii de Arte, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.
Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină a fost acordat actriţelor Raluca Aprodu şi Denisa Nicolae, iar pentru cea mai bună interpretare masculină, lui Tudor Istodor. Cel mai bun spectacol a fost considerat „Happy End“ de Zsolt Poszgai, în regia lui Alexandru Bogdan, iar premiul juriului a ajuns în Italia, pentru spectacolul „Made in Ilva“ al companiei Instabili Vaganti – scenariul şi regia: Anna Dora Dorno, distribuţia: Nicola Pianzola.