Foto – CONSTANȚA: Puhoi de lume la REGATA MARILOR VELIERE
Publicat de , 10 septembrie 2016, 17:52
Mii de constănțeni se îndreaptă, sâmbătă seara, spre Terminalul de pasageri din Portul Constanța, pentru a admira ambarcațiunile ce vor lua startul, duminică, în Regata Marilor Veliere.
Traficul pe bulevardul Marinarilor, între Poarta 2 și Poarta 1 este, practic, un furnicar de mașini. Ca să nu punem la socoteală mulțimea care se deplasează pe jos sau cei care vin până la intrarea în port cu mijloacele de transport în comun.