Monica Macovei – sprijin condiţionat pentru Iohannis, plângere penală pentru Ponta
Publicat de Bogdan Comșa, 5 noiembrie 2014, 20:23
Monica Macovei, fost candidat la prezidenţiale, a declarat, astăzi, că îi va transmite candidatului ACL Klaus Iohannis o scrisoare cu „10 cerinţe minimale” privind „chestiuni de principii”, de la justiţie şi anticorupţie la economie, aşteptând din partea acestuia un răspuns semnat pentru a-l vota.
În scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis, Macovei îi cere acestuia, între altele, să nu promulge legea graţierii şi amnistiei, să nu efectueze graţieri individuale „decât pentru oameni aflaţi în nevoie”, să organizeze, dacă va ajunge preşedinte, un referendum naţional în 2015 pentru eliminarea imunităţii parlamentarilor, miniştrilor şi a preşedintelui, să garanteze, în privinţa politicii externe, păstrarea direcţiei României către vest, continuarea procesului de integrare în UE prin aderarea României la spaţiul Schengen, să respecte independenţa justiţiei.
Macovei a mai spus că nu este vorba de o negociere şi că nu vrea nimic în loc, arătând că sunt „cerinţe minimale” din partea celor care au votat-o privind „chestiuni de principii”.
Tot astăzi, Monica Macovei a declaratcă a depus la Parchetul General o plângere penală şi un denunţ penal prin care solicită „anchetarea de urgenţă” a lui Victor Ponta – prim ministru, Titus Corlăţean – ministru de Externe şi Bogdan Stanoevici – ministru delegat pentru românii de pretutindeni, dar şi a preşedinţilor secţiilor de votare din străinătate.
Macovei a invocat trei articole din Codul penal, referitoare la împiedicarea drepturilor electorale, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.
Macovei a arătat că toată lumea a văzut cozile din străinătate de la secţiile de votare şi felul în care a decurs procesul de vot din străinătate şi a apreciat că nu se poate trece la turul II al alegerilor prezidenţiale până nu este cercetat felul în care a fost organizat turul I.
În plângerea adresată procurorului general, Macovei a precizat că a cerut Biroului electoral pentru străinătate să-i comunice procesele verbale întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate, dar că acest lucru i-a fost respins.
De asemenea, Macovei a menţionat că este dispusă să fie la dispoziţia cetăţenilor români care au votat în străinătate şi care vor să-şi apere drepturile în instanţă, ea putând să-i reprezinte gratuit.