Investiție amânată cu anii, inaugurată, în sfârșit, la Cumpăna
Publicat de Bogdan Comșa, 8 septembrie 2016, 15:39
Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, în colaborare cu reprezentanții Liceului Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, îi invită pe cei interesați la deschiderea noul an școlar 2016-2017, într-o nouă locație modernă, sigură și primitoare – se arată într-un comunicat de presă.
Este vorba despre inaugurarea obiectivului de investiție CAMPUS ȘCOLAR CUMPĂNA, proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3: “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 – “Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”. Obiectivul general al proiectului urmăreşte îmbunătăţirea calităţii actului educaţional şi creşterea accesului la educaţie în învăţământul preuniversitar pe Profilul-servicii, Domeniul Pregătirii de bază-turism şi alimentaţie, Calificarea profesională-tehnician în turism, la nivel local, judeţean şi regional prin înfiinţarea unui nou campus şcolar aferent nucleului de învăţământ tehnic şi profesional constituit de Grupul Şcolar Cumpăna.
Investiția s-a ridicat la 8 milioane de euro, sumă la care autoritățile locale din Cumpăna au contribuit cu 2%.
Construcția, care ar fi trebuit să dureze 12 luni, s-a întins pe durata a aproape 3 ani, din cauza contestațiilor și a problemlor în Justiție.
Evenimentul va avea loc în ziua de luni, 12 septembrie 2016, începând cu ora 12.00, la sediul Campusului Școlar, situat în comuna Cumpăna, str. Iancu Jianu nr. 1.