Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Internet de mare viteză pentru 14 localităţi izolate din judeţ

TULCEA: Internet de mare viteză pentru 14 localităţi izolate din judeţ

Publicat de Bogdan Comșa, 6 septembrie 2016, 17:42

Paisprezece localităţi din judeţul Tulcea vor fi conectate la internet până la finele anului prin proiectul Ro-Net, finanţat de Uniunea Europeană, potrivit prefectului Marin Bădiţă.

‘Am discutat cu reprezentanţii societăţii Enel SA, cei ai Telekom şi ai Consiliului Judeţean pe marginea proiectului Ro-Net şi am căzut de acord să facem toate demersurile cu celeritate pentru a obţine avizele şi autorizaţiile necesare derulării proiectului în 14 localităţi, astfel încât până la finele acestui an locuitorii să aibă internet’, a declarat pentru AGERPRES prefectul Bădiţă.

Din cele 14 localităţi, potrivit sursei, trei sunt reşedinţe de comune – Mihai Bravu, Valea Teilor şi Hamcearca.

‘În momentul de faţă, în judeţ avem 26 de localităţi care nu sunt conectate la Internet, iar dacă până la finele anului situaţia aceasta se va remedia în 14 sate, lucrările în celelalte se vor desfăşura în următoarea etapă a proiectului, cel mai probabil anul viitor’, a menţionat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Ro-Net, un proiect iniţiat în perioada de programare 2007-2014, vizează conectarea la reţeaua de internet de mare viteză a 783 de localităţi care nu au acces la această facilitate, valoarea totală a proiectului fiind estimată la 85,6 milioane de euro.

Având în vedere faptul că lucrările începute în ultimii ani nu s-au încheiat, Comisia Europeană a fost de acord cu fazarea proiectului. Valoarea totală aprobată pentru prima etapă a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane de euro reprezintă cofinanţarea din Fondul European de Dezvoltare Regională.

În momentul iniţierii proiectului, 2.268 de localităţi din România nu aveau acces la reţelele de comunicare electronică.

AGERPRES

29 aprilie – Ziua veteranilor de război
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 09:46

29 aprilie – Ziua veteranilor de război

Ziua veteranilor de război este marcată anual, la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței,...

29 aprilie – Ziua veteranilor de război
ANPC a aplicat 44 de amenzi operatorilor economici de pe litoral, în perioada 25-28 aprilie
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 09:42

ANPC a aplicat 44 de amenzi operatorilor economici de pe litoral, în perioada 25-28 aprilie

În data de 25.04.2025 – 28.04.2025, comisarii din cadrul Autoritații Naționale pentru Protecția Consumatorilor privind Comandamentul de 1...

ANPC a aplicat 44 de amenzi operatorilor economici de pe litoral, în perioada 25-28 aprilie
DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau a un incident cibernetic transfrontalier, referitor la cazul penei de curent care a afectat Spania și Portugalia
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 09:00

DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau a un incident cibernetic transfrontalier, referitor la cazul penei de curent care a afectat Spania și Portugalia

Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier,...

DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau a un incident cibernetic transfrontalier, referitor la cazul penei de curent care a afectat Spania și Portugalia
AUDIO: Parcul Național Munții Măcinului – o destinație turistică de 1 Mai
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 08:59

AUDIO: Parcul Național Munții Măcinului – o destinație turistică de 1 Mai

Mai sunt câteva zile până la minivacanța de 1 Mai. Unul dintre locurile care își așteaptă vizitatorii este Parcul Național Munții...

AUDIO: Parcul Național Munții Măcinului – o destinație turistică de 1 Mai
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 08:14

TULCEA: Consilierii locali se întrunesc în ședință

Consilierii locali din Tulcea se întrunesc marți, de la ora 13.00, în ședință, în sala „Mihail Kogălniceanu”, și vor fi supuse votului...

TULCEA: Consilierii locali se întrunesc în ședință
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 07:37

AUDIO: Litoralul se declară pregătit pentru a-și primi turiștii în minivacanța de 1 Mai

Litoralul se declară pregătit pentru a-și primi turiștii în minivacanța de 1 Mai. Peste 150 de hoteluri vor fi deschise, dar în afara acestora...

AUDIO: Litoralul se declară pregătit pentru a-și primi turiștii în minivacanța de 1 Mai
Actualitate marți, 29 aprilie 2025, 07:25

MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România

În noaptea de 28 spre 29 aprilie, forțele ruse au executat o serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură...

MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 17:02

Patronat RESTO Constanța: Peste 50.000 turiști sunt așteptați de 1 Mai pe litoralul românesc. Tarifele medii de cazare sunt între 300 – 400 ron/noapte

În Conferința de presă de deschidere de sezon desfașurată astăzi de către Patronatul RESTO Constanța, Patronatul EFORIA turistică,...

Patronat RESTO Constanța: Peste 50.000 turiști sunt așteptați de 1 Mai pe litoralul românesc. Tarifele medii de cazare sunt între 300 – 400 ron/noapte