Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 10 septembrie

Calendarul zilei – 10 septembrie

Publicat de Codrin RAITA, 10 septembrie 2016, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Cercetare

* Agenţia Spaţială Română (ROSA) va găzdui Consultarea Cetăţenilor asupra Domeniului Spaţial pentru Europa, fiind pentru prima dată când viitorul domeniului spaţial este abordat printr-un astfel de eveniment. Această consultare fără precedent este organizată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) în toate cele 22 de State Membre ESA, simultan, printr-o metodologie unică, la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 2000 de cetăţeni europeni. În România, ROSA va organiza consultarea la Bucureşti, între orele 9:00 – 17:00

– Sport

* Jud. Constanţa: Staţiunea Mamaia va fi gazda celei de-a VIII-a ediţii a evenimentului sportiv TriChallenge, cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est şi Balcani. Lacul Siutghiol, Bulevardul Mamaia (din Năvodari până la Aqua Magic), parcarea Hotelului  Rex, promenada şi plaja vor fi însufleţite de peste 1500 de participanţi care vor înota, vor pedala şi vor alerga. Ediţia a VIII-a a competiţiei TriChallenge Mamaia este susţinută de Primăria Municipiului Constanţa. Evenimentul este organizat de Asociaţia Smart Atletic Team, cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon

– S-a întâmplat într-o zi de 10 septembrie

* Într-o zi de 10 septembrie, acum 148 de ani (1868), pe un loc ales de domnitorul Carol I, a fost pusă prima piatră de temelie a Gării de Nord din București, cea mai mare stație feroviară din România. Aceasta a fost inaugurată pe 13 septembrie 1878, după 4 ani de construcție. Inițial stația a fost numită Gara Târgoviștei (pentru că strada numită astăzi Calea Griviței se numea pe acea vreme Calea Târgoviștei), iar oamenii puteau beneficia de circulațe feroviară doar pe linia Roman-Galați-București-Pitești. Abia în anul 1888, când a avut loc prima reabilitare a gării, a fost numită „Gara de Nord”. În anii 1930-1932 Gara de Nord a fost modernizată, făcându-se mai multe lucrări. Una dintre cele mai importante a fost legarea celor nouă peroane printr-un peron transversal. Însă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul bombardamentelor, clădirea, deși a rămas în picioare, a suferit importante distrugeri. Clădirea Gării de Nord a fost inclusă în lista Monumentelor Istorice din România. În momentul de față reprezintă cel mai important nod feroviar din România, în fiecare zi, din cele 8 peroane, plecând și sosind aproximativ 200 de trenuri. În aproprierea Gării de Nord există și un Muzeu al Căilor Ferate Române, unde se pot descoperi machete, vagoane, fotografii și acte vechi, costume de ceferiști, dar și obiecte cu caracter memorial legate de personalități cum ar fi Anghel Saligny (1854-1925) sau Elie Radu (1853-1931), care au avut realizări deosebite în domeniul podurilor feroviare

* Cu 133 de ani în urmă (1883) apărea bilunar (până în septembrie 1885; ianuarie 1894 – iunie 1896), la Iaşi, revista de muzică „Astra”. A publicat articole şi studii de orientare, cronici, între care cele mai importante au fost semnate de Gavriil Musicescu  (10/23)

* În anul 1910, acum 106 ani, Yvonne Blondel-Cămărăşescu (n. 1884 – m. 1971) parcurgea cu un biplan distanţa Ploieşti-Chitila, la o înălţime de 600 de metri, doborând recordul mondial feminin la 30 km, care aparţinea unei franţuzoaice

* Puterile Aliate au semnat acum 97 de ani (1919), la Saint-Germain-en-Laye (Franţa), Tratatul de pace cu Austria, prin care se recunoştea, pe plan internaţional, unirea Bucovinei cu România

* Acum 86 de ani, în anul 1930, diplomatul Nicolae Titulescu (1882-1941), delegat permanent al României la Liga (Societatea) Naţiunilor în perioada 1920-1936, era ales preşedintele Adunării Ligii (ca şi în anul următor, 1931), fiind cel mai înalt post în ierarhia organismelor diplomatice internaţionale pe care îl ocupase până la acea dată o personalitate politică din România

* În anul 1960, acum 56 de ani, la Jocurile Olimpice de la Roma (25 aug.- 11 sep.), Iolanda Balaş câştiga medalia de aur cu o diferenţă de 14 centimetri faţă de atleta clasată pe cea de-a doua poziţie, în urma unei sărituri de 1,85 metri. După performanţa obţinută a primit “Ordinul Muncii”, doi ani mai târziu fiind distinsă cu “Ordinul Steaua României”, iar în 1964 cu “Ordinul Meritul Sportiv”. În toată cariera sa sportivă a depăşit de 14 ori recordul mondial, a câştigat 142 de competiţii şi a fost de 19 ori campioană naţională

* Tot într-o zi de 10 septembrie, dar în urmă cu 52 de ani (1964), a avut loc prima audiţie din România a poemului simfonic “Vox Maris”, de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta

* Cu 42 de ani în urmă (1974) Republica Guineea-Bissau își declara independența față de Portugalia

* Acum 27 de ani (1989), în urma coliziunii cu un convoi bulgăresc, format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev“, nava de pasageri „Mogoșoaia” (construită în anul 1975) s-a scufundat, la mila 180, în dreptul localităţii Grindu (judeţul Tulcea). Coliziunea dintre pasagerul românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 8:20, în urma tragediei pierzându-şi viaţa 207 oameni (bărbaţi, femei şi copii) dintre cei 223 pasageri, inclusiv 9 membri ai echipajului

*  Se împlinesc 20 de ani (1996) de când Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare (Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty – CTBT) a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU şi deschis pentru semnare (la 24 septembrie 2006). CTBT urmează să intre în vigoare la 180 de zile după ratificarea sa de către toate statele care posedau instalaţii nucleare semnificative, incluse în Anexa 2 la Tratat. Aceasta cuprinde 44 de state, printre care şi România. Până în acest moment, Tratatul (care are 183 de state semnatare) a fost ratificat de 159 de state, dintre care 36 incluse în Anexa 2 (printre care şi România). Tratatul nu este încă în vigoare deoarece o serie de state aflate pe Anexa 2 fie nu au semnat documentul (Coreea de Nord, India, Pakistan), fie nu l-au ratificat (China, Egipt, Iran, Israel, SUA). La 19 noiembrie 1996, printr-o decizie a statelor semnatare a fost constituită o Comisie Pregătitoare (PrepCom) a CTBTO. România a semnat CTBT la 24 septembrie 1996 şi l-a ratificat la 4 octombrie 1999 şi deţine pe teritoriul său o staţie secundară de monitorizare (staţia de monitorizare seismică Cheia – Muntele Roşu), inclusă în Sistemul Internaţional de Monitorizare

* Acum 17 ani, în anul 1999, avea loc inaugurarea, la Bucureşti, a primului Mall (în cartierul Vitan), de către grupul turc Bayindir Fiba, care reuneşte zeci de magazine, un complex de cinematografe, restaurante şi locuri de joacă pentru copii

* Acum 14 ani (2002) Elveţia a devenit cel de-al 190-lea stat membru al ONU, în urma cererii, din 17 iulie 2002, de admitere în cadrul organizaţiei ca membru cu drepturi depline (Elveţia avea statut de observator în cadrul ONU din anul 1948)

* Tot în Elveţia, dar acum 8 ani (2008), era pus în funcţiune cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), cu sediul la Geneva

Aniversări – Comemorări

– În seara acestei zile, începe sărbătoarea islamică Eid al-Adha (Marea Sărbătoare sau Sărbătoarea Sacrificiului) (11 sep.); se celebrează la sfârşitul perioadei de pelerinaj (hajj) la Mecca şi comemorează momentul când Profetul Ibrahim (Avraam) a ascultat de porunca lui Allah de a-şi sacrifica propriul fiu pentru a-i testa credinţa

– 1709, 10/21: S-a născut Antioh Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul mezin al lui Dimitrie Cantemir (domnitor al Moldovei între anii 1710 şi 1711); unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă; considerat şi primul poet rus în adevăratul înţeles al cuvântului, iniţiator al direcţiei criticiste (dintre cele mai importante s-au dovedit peste timp cele nouă satire scrise de el între anii 1729 şi 1739, publicate postum); ambasador al Rusiei la Londra şi Paris (m. 1744). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) dă naşterea la 10.IX.1709 şi moartea la 11.IV.1744. Surse din R. Moldova (cantemir.asm.md) dau ca an al naşterii 1708

– 1872: A murit Avram Iancu, conducător al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; în fruntea cetelor de moţi (pe care le-a organizat într-o adevărată armată populară şi care l-au numit „Crăişorul munţilor”), a apărat regiunea Apusenilor („Ţara moţilor”) împotriva atacurilor armatelor nemeşeşti maghiare, pe care le-a înfrânt în câteva bătălii (n. 1824)

– 1912: S-a născut (în comuna Stăneştii de Jos, azi în Ucraina) Vasile Posteucă, poet şi eseist; unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”; încarcerat în mai multe rânduri pentru convingerile sale legionare, părăseşte ţara în 1941; după ce trăieşte în mai multe ţări europene, Canada şi Mexic, se stabileşte în SUA (m. 1972)

– 1930: S-a născut Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar, editor (m. 1994)

– 1951: S-a născut compozitorul şi profesorul Adrian Pop – 65 de ani

– 1955: S-a născut compozitorul şi interpretul de muzică uşoară Mihai Pocorschi

– 1958: S-a născut violonista Mihaela Martin. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1959

– 1964: S-a născut cantautorul Cristian Paţurcă (m. 2011)

– 1964: A murit Aram Frenkian, filosof, filolog, traducător şi eseist; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1898)

– 1975: A murit Mihail Sabin (pseudonimul lui Mişu Sachter), poet, dramaturg şi publicist (n. 1935, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

– 1979: A murit Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe (n. 1883)

– 2000: A murit actorul Dem Rădulescu (n. 1931). NOTĂ: Mai multe surse (http://www.biografii.famouswhy.ro/dem_radulescu/ şi http://www.romaniaonline.blogspot.ro/2011/11/cand-murit-dem-radulescu.html) dau ca dată a morţii 17 septembrie 2000


EVENIMENTE EXTERNE

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului”, iniţiată în 2003 de către Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Sinuciderii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu scopul de a informa şi de a conştientiza populaţia cu privire la posibilitatea de a preveni actul suicidal

– „Ziua Mondială a Primului Ajutor”; se marchează, anual, în a doua zi de sâmbătă a lunii septembrie (la iniţiativa forurilor coordonatoare ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie), pentru a atrage atenţia asupra importanţei cunoaşterii regulilor de acordare a primului ajutor în acţiunile de salvare a persoanelor aflate în primejdie

– 1624: S-a născut medicul englez Thomas Sydenham, supranumit “Hippocrate al englezilor” (m. 1689)

– 1749: A murit Émilie de Breteuil (Gabrielle Émilie Le Tonnelier de Breteuil, marchiză du Châtelet), matematiciană și fiziciană franceză (n. 1706)

– 1806: A murit filologul german Johann Cristoph Adelung; a iniţiat un catalog al tuturor limbilor de pe glob (Mithridates sau lingvistică generală) (n. 1732) – 210 ani

– 1839: S-a născut Charles Sanders Peirce, filosof și logician american, considerat fondator al curentului filosofic pragmatism și, alături de William James, părintele semioticii moderne (m. 1914)

– 1883: A murit scriitorul belgian Hendrik Conscience, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori în limba flamandă (n. 1812)

– 1890: S-a născut designera franceză de origine italiană Elsa Schiaparelli, una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din anii ’20-’30 ai secolului XX, după Coco Chanel (m. 1973)

– 1890: S-a născut (la Praga, pe atunci făcând parte din Imperiul Austro-Ungar) Franz Werfel, romancier, dramaturg şi poet austriac (m. 1945)

– 1892: S-a născut fizicianul american Arthur Holly Compton; contribuţii la studiul razelor X; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1927, împreună cu fizicianul englez Charles T. R. Wilson (m. 1962)

– 1941: S-a născut Stephen Jay Gould, paleontolog şi scriitor american; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (m. 2002) – 75 de ani

– 1945: S-a născut Jose Feliciano, cântăreţ, chitarist şi compozitor portorican

– 1960: S-a născut actorul britanic de film Colin Firth

– 1975: A murit Sir George Paget Thomson, fizician englez; cercetări asupra difracţiei electronilor în cristale, confirmând astfel principiul fundamental al mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1937 (n. 1892)

– 1975: A murit dirijorul austriac Hans Swarowsky (n. 1899)

– 1991: A murit Michel Soutter, regizor elveţian de film; împreună cu Claude Goretta şi Alain Tanner impune, la începutul anilor ’70 ai secolului XX, cinematograful elveţian în circuitul internaţional (n. 1932) – 25 de ani

– 1999: A murit tenorul spaniol Alfredo Kraus (n. 1927)

– 2011: A murit actorul american de film şi televiziune Cliff Robertson (n. 1923) – 5 ani

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 24 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 24 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 24 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 24 noiembrie * Cu 333 de ani în urmă (1691), prin „Diploma leopoldină”, promulgată de împăratul austriac...

Calendarul zilei – 24 noiembrie
Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 23 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie * Acum 2558 de ani (534 î.Hr) Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele...

Calendarul zilei – 23 noiembrie
Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 22 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 22 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 22 noiembrie * Acum 218 ani (1806) începea un nou război ruso-turc desfășurat pe teritoriul Moldovei și Țării...

Calendarul zilei – 22 noiembrie
Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei joi, 21 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 21 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie * Cu 241 de ani în urmă (1783), la Paris, Jean-François de Rozier și François Laurent...

Calendarul zilei – 21 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 20 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 20 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 20 noiembrie * Sunt marcați 800 de ani (1224) de când era menţionată pentru prima dată biserica „Sf. Mihail”...

Calendarul zilei – 20 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie