CSU Craiova – Steaua în sferturile Cupei României la fotbal

Publicat de Catalin Donose, 5 noiembrie 2014, 12:23
Echipele CSU Craiova şi Steaua Bucureşti se vor întâlni în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana la fotbal, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc astăzi la Casa Fotbalului.
Iată programul meciurilor:
CS Mioveni – CFR Cluj,
CSU Craiova – Steaua Bucureşti,
ASA Târgu Mureş – Petrolul Ploieşti și
Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu.
Echipele mai slab clasate în ediţia precedentă de campionat vor fi gazdele partidelor din această fază a competiţiei, care se vor disputa într-o singură manşă, în jurul datei de 3 decembrie.
Zilele şi orele de desfăşurare urmează să fie stabilite de FRF împreună cu televiziunile deţinătoare de drepturi.