TULCEA. Accident rutier pe fondul neadaptării vitezei
Publicat de Adrian Băncilă, 25 august 2016, 09:53
Un bărbat de 64 ani, din municipiul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe DN22, în zona intersecţie Cataloi, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a intrat în coliziune cu un al autoturism, care rula în faţa sa, spun polițiștii.
În urma accidentului a rezultat rănirea pasagerei din prima mașină.
Conducătorii auto posedau permis de conducere şi nu se aflau sub influenţa alcoolului.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.