CONSTANȚA: Ziua Chitarelor 2016 – Invitați de marcă și trupe românești LIVE în piața Ovidiu
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 august 2016, 09:12
Editia a 4-a a festivalului ZIUA CHITARELOR se apropie cu pași repezi și în curând iubitorii de chitară, indiferent dacă studiază instrumentul sau nu, cât și toți cei care apreciază muzica rock interpretată la cele mai înalte standarde vor putea asista la o manifestare care aduce laolaltă șase dintre cei mai apreciați chitariști ai momentului:
FRANK GAMBALE (Chick Corea), BUMBLEFOOT (ex Guns’N’Roses), JOEL HOEKSTRA (Whitesnake), PRASHANT ASWANI (Justin Timberlake), TOSIN ABASI (Animals As Leaders) si DANIELE GOTTARDO.
Pe 3 septembrie, în Constanța, toți cei șase vor sustine masterclassuri în prima parte a zilei la Teatrul de Stat, iar seara vor urca pe scena din piața Ovidiu pentru un concert memorabil.
Intrarea – atât la masterclassuri, cât și la concert – este gratuită.
Concertul din Piata Ovidiu – care va incepe la ora 17:00 – găzduiește și câteva nume autohtone: Platonic Band, Asemic, Mindcage Escape, dar și un invitat din Italia – Ciro Manna.
Programul evenimentului este următorul:
MASTERCLASS – TEATRUL DE STAT (10:00 – 13:00):
Daniele Gottardo: 10:00
Tosin Abasi: 10.30
Prashant Aswani: 11:00
Joel Hoekstra: 11:30
Frank Gambale: 12:00
Bumblefoot: 12.30
CONCERT – PIAȚA OVIDIU – (17:00 – 23:00)
Platonic Band: 17:00
Mindcage Escape: 17:25
Asemic: 17:50
Ciro Manna: 18.25
Daniele Gottardo: 19:00
Tosin Abasi: 19.30
Prashant Aswani: 20:00
Joel Hoekstra: 20:30
Frank Gambale: 21:00
Bumblefoot: 21.30
Grand finale Jam Session: 22.15
Ziua Chitarelor este un concept unic în lume propus de chitaristul italian Corrado Sgandurra începând cu anul 2009.
Stabilit în România, chitaristul concepe un festival original din toate punctele de vedere, dedicat nu doar chitariştilor, ci şi iubitorilor de muzică bună.